120 de salvamari se află, de la începutul lunii, pe plajele din Mamaia și Constanța, cu termoscanere și kituri de oxigen. Salvamarii au primit echipamentele de intervenție, inclusiv baloane de resuscitare.

Primăria Constanța anunță că a cumpărat baloane de resuscitare, defibrilatoare, aspiratoare de secreții și rucsacuri de prim ajutor, pentru intervenția rapidă a salvatorilor.

De asemenea, au fost cumpărate 3 containere de prim ajutor care au fost instalate în puncte special amenajate.

Toate cele 29 de foișoare au fost revopsite, iar punctele de intervenție de pe plajă au fost dotate cu mobilier, paturi de consultație și tărgi mobile.

„Avem 10 puncte de observare și 3 puncte de ajutor pe plajele din Constanța și pe plaja din Mamaia sunt 19 puncte de salvamari și 4 puncte de prim ajutor. La fiecare punct de observare avem 3 salvamari, fiecare bază este dotată cu ambarcațiuni cu motor și ski- jeturi de intervenție”, declară Gabi Culea, coordonatorul Serviciului de Salvamar Constanța – Mamaia.

În curând, punctele de prim ajutor vor avea în dotare și termoscanere și kituri de oxigen.

Din 1 iunie, aproximativ 120 de salvamari și personal de prim ajutor lucrează la capacitate maximă și veghează plajele din Constanța și Mamaia, de la 8.30 la 19.30.

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.