Coreea de Nord a lansat, vineri, o rachetă balistică care ar fi traversat spațiul aerian al Japoniei, la doar trei zile după ce Consiliul de Securitate al ONU a adoptat noi sancțiuni împotriva regimului de la Phenian, informează BBC News.
Racheta balistică a fost lansată din districtul Sunan, aflat în apropierea Phenianului. Aceasta ar fi parcurs distanța de 3.700 de kilometri și a atins altitudinea de 770 de kilometri, potrivit Armatei sud-coreene.
Comandamentul SUA din Pacific a precizat inițial că proiectilul ar fi fost o rachetă balistică cu rază intermediară de acțiune. Cu toate acestea, ministrul de Externe al Japoniei, Taro Kono, a afirmat că Guvernul de la Tokyo este de părere că Phenianul a lansat o rachetă balistică intercontinentală, relatează postul japonez NHK.
În tot acest timp, Guvernul japonez a emis o alertă, cunoscută sub numele de ”J-Alert”, ținând cont că racheta balistică a trecut peste insula Hokkaido, aflată în nordul Japoniei. Ulterior, racheta a ajuns în oceanul Pacific.
În cadrul unei conferințe de presă, secretarul general al Executivului japonez, Yoshihide Suga, a afirmat că acest act reprezintă o ”provocare excesivă”.
”Aceste provocări repetate din partea Coreei de Nord sunt inacceptabile”, a afirmat Suga.
Această rachetă este mult mai dezvoltată în comparație cu cea lansată la 29 august, care a parcurs doar 2.700 de kilometri, atingând altitudinea de 550 de kilometri.
Experții au atras atenția că această rachetă balistică, lansată vineri de Coreea de Nord, are capacitatea să atingă insula Guam, care se află la 3.400 de kilometri de Phenian.
Sarah Huckabee Sanders, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că Donald Trump a fost informat de acest test al nord-coreenilor.
În cei aproape șase ani de când este la putere, Kim Jong-un a testat mai multe rachete decât tatăl și bunicul său la un loc.