Prim-ministrul Mihai Tudose l-a eliberat pe Mihai Tămâian din funcția de secretar de stat în Ministerul Transporturilor, numindu-l în locul său pe Ionel Minea.

Ambele decizii – de eliberare din funcție, respectiv de numire – au fost publicate, joi, în Monitorul Oficial.

Ionel Minea a candidat la alegerile parlamentare din 2016, în București, pentru un mandat de deputat pe lista PSD.

Mihai Tămâian a fost consilier al ministrului pentru Dialog Social până în 2015 când a devenit director de cabinet la Ministerul Trasporturilor. În postul de secretar de stat a fost numit de către Dacian Cioloș în octombrie 2016.