Dintre toate competitiile,Turneul Campioanelor este cel mai important, la acesta participă cele mai bune 8 jucătoare ale sezonului, pune la dispoziţie premii în valoare totală de 7 milioane de dolari. Simona Halep participă pentru al patrulea an consecutiv la Singapore şi nu a câştigat niciodată trofeul, fiind aproape doar în anul 2014, atunci când a cedat cu 3-6, 0-6 finala împotriva Serenei WIlliams.

În primul setdin meci, cele două sportive și-au câștigat serviciul până la scorul de 2-2. A fost momentul când Simona Halep a câștigat pentru prima dată pe serviciul adversarei, însă Garcia a făcut imediat re-breakul. La scorul de 4-3 pentru Caroline Garcia, Simona Halep i-a cerut ajutorul lui Darren Cahill iar rezultatele s-au văzut imediat. „Nu mai ceda puncte ușor”, i-a spus antrenorul australian, iar sportiva din Constanța a câștigat 3 game-uri consecutive și s-a impus cu 6-4 în primul set.

Compatrioata noastra Simona Halep (România, locul 1 WTA) a debutat luni la Turneul Campioanelor de la Singapore, înfruntând-o pe Caroline Garcia (Franţa, 8 WTA) în primul meci al Grupei Roşii. Simona Halep s-a impus în 2 seturi, 6-4, 6-2.

In setul secund a început cu un game câștigat de Caroline Garcia, însă Halep a servit excelent și a egalat situația. Românca noastra a făcut imediat și primul break din setul secund, profitând și de serviciul slab al adversarei. Simona Halep a făcut 4-1 în setul secund după ce a câștigat două game-uri consecutive, revenind de la 40-0 pentru Garcia. Halep pana la final a mai cedat doar un singur game. S-a terminat 6-4,6-2 pentru sportiva din România, care o va întâlni în meciul următor pe Caroline Wozniacki.

Simona avea nevoie de victorie pentru a redeveni lider în clasamentul live al WTA, după ce Garbine Muguruza a detronat-o duminică seară. Iberica a învins-o pe Jelena Ostapenko în Grupa Albă şi a acumulat 5.885 de puncte. Cu victoria de astăzi, Simona Halep a urcat din nou pe primul loc grație celor 250 de puncte obținute în urma victoriei cu Caroline Garcia, ajungând la un total de 5.925. În cazul unei înfrângeri, Halep primea doar 125 de puncte.