Liviu Dragnea a anunțat că liderii coaliției au decis ca Guvernul să modifice codurile fiscale astfel încât controlorii fiscali să nu poată bloca discreționar restituirea de TVA, doar pe baza unei suspiciuni că respectivul agent economic știa de nereguli la o altă firmă de pe lanțul de TVA.
Președintele PSD a precizat că Guvernul va modifica prin ordonanță Codul Fiscal și Codul de Procedură Fiscală pentru a da curs unei solicitări a mediului de afaceri în ceea ce pivește restituirea de TVA.
”Majoritatea agenților economici, dacă nu toți, au reclamat de-a lungul anilor că stau la bunul plac al controlorilor fiscali: decid ei, analizează ei dacă, de exemplu, pe un lanț de TVA, atunci când trebuie să aprobe restituirea TVA, pot decide să nu aprobe restituirea dacă ei considerau că agentul economic respectiv știa sau ar fi putut ști dacă undeva, a patra sau a cincea firmă din lanț, n-a fost în regulă cu plata TVA”, a precizat Liviu Dragnea.
Pe viitor, controlorii fiscali vor trebui să probeze cazurile în care o firmă ar fi știut de nereguli pe lanțul de TVA. ”Noi am făcut o prevedere firească și anume controlul fiscal poate refuza retuna cotrolul TVA dacă, după administrarea probelor, poate demonstra dincolo de orice îndoială că agentul economic știa sau ar fi putut să știe. Deci se merge pe prezumția de bunăcredință a agentului economic și cade în sarcina celui care controlează să demonstreze că agentul economic este vinovat”, a conchis Dragnea.