Premierul Mihai Tudose a declarat, miercuri seara, la Sibiu, că a propus autorităţilor din judeţ construirea unui spital judeţean nou, care să îl înlocuiască pe cel vechi, precum şi Spitalul de Pediatrie, cele două funcţionând în clădiri vechi, unele de peste 150 de ani.

Mihai Tudose a declarat, presei, după vizita la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu, că a venit să vadă situaţia Unităţii de Primiri Urgenţe, dar şi Spitalului de Pediatrie, cele două instituţii având solicitări de investiţii depuse la Guvern.

„De la Sibiu am avut două solicitări de investiţie în UPU, la Spitalul Judeţean şi la Spitalul de Pediatrie. Informaţiile care au venit că cel puţin la Urgenţe sunt clădiri vechi, şi la Spitalul Judeţean, şi la Pediatrie. Într-o astfel de clădire, indiferent cât de bine o refaci şi o reutilezi, este tot o clădire veche, în care funcţionează spital de mult, cu nosocomiale care au intrat deja în pereţi. Am venit să vedem efectiv despre ce este vorba şi să propunem celor îndrituiţi, începând cu doamna prefect şi cu conducerea spitalului, dacă nu cumva este mai bună o soluţie alternativă, adică un spital nou, unde să fie toată lumea adunată, toate secţiile, o clădire funcţională, modernă, cu aparatură nouă, fiindcă şi la UPU actual, şi la Spitalul de Pediatrie este nevoie de tehnică medicală nouă”, a spus premierul.

Întrebat dacă Guvernul va susţine un spital la Sibiu, Tudose a răspuns: „Asta încerc să vă spun! Da!”.

Cea mai veche clădire a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu este cea în care funcţionează în prezent Clinicile Medicală 1, Medicală 2, Oncologie, Nefrologie şi Compartimentul de Diabet şi Boli de Nutriţie. Aceasta a fost inaugurată, la Sibiu, în anul 1857.

Mihai Tudose a fost însoţit în timpul vizitei şi de preşedintele PSD, Liviu Dragnea.

Cei doi au fost aşteptaţi, timp de două ore, la sediul PSD Sibiu, unde ar fi trebuit să aibă loc o şedinţă, însă aici s-a desfăşurat un protest spontan, iar cei doi nu au mai ajuns.

Întâlnirea social-democraţilor din Sibiu s-a mutat la un hotel din oraş.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.