Primarul Capitalei susține că legea achizițiilor publice ar trebui modificată, precizând că, în prezent, contestarea unor licitații poate bloca achiziții utile pentru cetățeni.

„Ne dorim o dezbatere cât mai urgentă a amendamentelor pentru acest pachet de legi care, așa cum am spus de nenumarate ori, blochează în prezent dezvoltarea orașelor. Am transmis și eu, și colegii mei, primarii de sectoare, anumite amendamente la legea achiziițiilor, pentru ca aceasta legislație să fie îmbunătățită urgent, să devină un act legislativ european și nu unul în care pur și simplu s-au introdus niste elemente care frânează dezvoltarea”, a declarat Gabriela Firea.

Edilul Capitalei susține că în urma contestațiilor făcute la licitații, acestea pot fi suspendate, dând exemplu licitația RATB pentru achiziționarea a 400 de autobuze, lansată în iulie, însă suspendată ca urmare a constestațiilor depuse de mai mulți operatori economici. Licitația a fost reluată săptămâna trebută.

„Din cauza unor contestații, am pierdut practic toată vara așteptând să se facă aceasta analiza, licitația a fost reluată joia trecută, dar este timp pierdut în detrimentul bucureștenilor. Și ca acest caz sunt altele multe în țară”, a completat primarul.

Firea susține că legislația privind achizițiile și corecțiile frecvente care le sunt solicitate administrațiilor locale la dosarele pentru accesare fondurilor europene duc la excedent bugetar.

„Excedentul bugetar nu poate fi pus în cele mai multe situații pe seama slabului management administrativ local. (..) Prevederile actualei legislații privind achizițiile împiedică achizițiile în România, nu le stimulează, de aceea ne trezim la sfârșitul anului bugetar cu bani pe care nu am reusit să îi cheltuim. În alte țări europene, o achiziție publică locală nu durează mai mult de două, trei luni, în timp ce la noi, o procedura de achiziție publiă poate dura chiar ani zile. (..) O altă cauză pentru care primăriile înregistrează excedent bugetar este faptul că se dau foarte multe corecții pe fonduri europene”, a mai spus edilul.

Precizările au fost făcute în cadrul ședinței Adunării Generale a Asociațiilor Muncipiilor din România, întâlnire la care a participat și premierul Mihai Tudose. Un alt subiect al discuției a fost Legea parteneriatului public-privat.

„Suntem cu toții interesați ca Parlamentul să demareze mai grabnic dezbaterea și apoi votul pe Legea parteneriatului public privat, pentru că ne dorim, ca autorități publice locale, să stabilim cât mai multe parteneriate cu investitori români și străini, pentru că acestea înseamna de fapt baza progresului comunităților pe care le reprezentăm”, a spus Firea.

 

Mihai Tudose a dat asigurări că „proiectul parteneriatului public privat va fi adoptat în ședința de Guvern de miercuri sau săptămâna viitoare, printr-o Ordonanță. Tot săptămâna viitoare, Legea Parteneriatului Public Privat va fi publicată în Monitorul Oficial al României”, potrivit Primăriei Capitalei.