Inflexibilitatea părții americane este principalul motiv pentru care nu a fost posibilă organizarea unei întâlniri bilaterale între președintele SUA, Donald Trump, și omologul său rus, Vladimir Putin, în timpul summitului APEC din Vietnam, a anunțat Kremlinul, potrivit site-ului agenției Reuters.

Trump și Putin s-au întâlnit succint în cursul summitului organizației pentru Cooperarea Economică Asia-Pacific și au căzut de acord asupra unui declarații comune privind sprijinul celor Statelor Unite și Rusiei pentru o soluție politică la conflictul Siria, însă nu existat o discuție bilaterală consistentă între cei doi.

„Din păcate, partea americană nu a oferit vreo alternativă în pofida eforturilor colegilor noștri ruși. Ne-a fost oferită o singură perioadă, care era convenabilă pentru partea americană, și un singur loc, care deja fusese închiriat de americani”, a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al Kremlinului.

„Americanii nu afișat deloc flexibilitate, și din păcate nu au oferit alte propuneri alternative. Din acest motiv întâlnirea nu a putut avea loc”, a adăugat oficialul rus.

Anterior, Vladimir Putin a declarat sâmbătă că nu a avut o întâlnire bilaterală cu Trump din cauza programului încărcat al celor doi lideri și din cauza obstacolelor de protocol care nu au putut fi depășite de echipele celor doi președinți.

Liderul de la Moscova a mai afirmat că regretă faptul că timpul a fost prea scurt pentru a discuta mai mult despre complexa relație între Moscova și Washington.