Conducerea Nuclearelectrica analizează impactul transferului contribuțiilor sociale (CAS) de la angajator la angajați „și, implicit, măsurile ce vor fi adoptate pentru a menține și pentru a crește nivelul salarial actual al personalului”, se arată într-un comunicat al producătorului de energie.
„Conducerea SN Nuclearelectrica SA a avut discuții proactive cu liderii sindicatelor reprezentative din industria nucleară, în care le-au fost comunicate intenția de a analiza impactul transferului contribuțiilor sociale și, implicit, măsurile ce vor fi adoptate pentru a menține și pentru a crește nivelul salarial actual al personalului”, se arată în comunicat.
„Conducerea SN Nuclearelectrica SA va adopta o strategie compensatorie aplicabilă anului 2018 pe baza discuțiilor asigurătorii cu reprezentanții sindicatelor din companie și perspectivele de piață, prioritatea conducerii companiei fiind retenția și motivarea personalului din SN Nuclearelectrica SA, data fiind specificitatea și complexitatea industriei nucleare și necesitatea menținerii personalului înalt calificat și nivelului ridicat de securitate nucleară. Orice decizie/măsură cu impact asupra veniturilor angajaților companiei este invariabil comunicată de conducerea companiei direct către personalul companiei, dacă există astfel de situații”, menționează Nuclearelectrica.
De asemenea, la nivelul societății „există o viziune strategică concretizată în decizii ale Consiliului de Administrație privind importanța resursei umane în menținerea rezultatelor companiei, sens în care politicile și măsurile de resurse umane, implicit pachetele salariale, sunt orientate către asigurarea acestui obiectiv strategic”.
Conducerea Nuclearelectrica precizează, totodată, că nu a comunicat angajaților companiei, nici reprezentanților liderilor de sindicat, imposibilitatea creșterii salariului brut și nici iminența scăderii salariului net.