Ministrul Educaţiei Naţionale, Liviu Pop, a declarat, luni, că elevii vor fi în siguranţă în şcoli după ce se vor finaliza lucrările de reabilitare la aproximativ 2.500 de unităţi de învăţământ.

„Elevii din România vor fi în siguranță dupa ce vom finaliza reabilitarea celor 2.500 de școli. În prezent nu știm situația exactă a acestor clădiri, dar în 30 de zile vom avea o experiză exactă a stării de funcționalitate a acestor școli, urmând ca în doi ani să finalizăm refacerea lor”, a declarat Liviu Pop.

În ceea ce privește o eventuală scădere a bugetelor locale, după schimbarea Codului Fiscal, și implicit a scăderii finanțării pentru refacerea acestor școli, ministrul Educației a declarat că nu se va tăia din banii pentru aceste lucrări.

„Guvernul alocă sume consistente pentru refacerea școlilor, îndeosebi în zona de infrastructură, ca atare aceste proiecte nu vor fi afectate în niciun fel” a mai precizat Liviu Pop, care a adăugat faptul că luni dimineață a primit de la Inspectoratul General pentru Situații de Urgență un raport cu noile proceduri care trebuie respectate în ceea ce privește avizele și autorizarea pentru securitatea la incendiu în unitățile de învățământ.

„Este vorba îndeosebi de avize pentru aproximativ o mie de grădinițe care au două sau trei clase, unde suprafața de funcționare a acestor clădiri trebuie mărită de la 150 la 175 de metri pătrați. Siguranța copiilor nu este afectată, este vorba doar de anumite schimbări care trebuie să fie făcute în acele clădiri”, a mai declarat ministrul Educației, în cadrul unei conferințe unde a fost prezentat raportul privind starea învățământului din Municipiului București pentru anul școlar 2016 – 2017.

Totodată, șeful Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Florin Lixandru, a declarat că, în Capitală, din cele 421 de unități de învățământ de stat, doar 43 au autorizație de Securitate la incendiu, iar restul sunt în proces de avizare.

„Asta nu înseamnă că cele care nu au autorizație prezintă riscuri pentru siguranța elevilor și a personalului acelor unități de învățământ”, a declarat Florin Lixandru.