Câteva sute de persoane protestează, duminică seara, în Piața Victoriei din Capitală, față de măsurile Guvernului, dar și față de actuala clasă politică, oamenii venind cu un steag imens al Uniunii Europene și strigând „Europa”.

 Câteva sute de persoane protestează, duminică seara, în Piața Victoriei din Capitală, față de măsurile Guvernului, dar și față de actuala clasă politică, oamenii venind cu un steag imens al Uniunii Europene și strigând „Europa”.

Oamenii au venit în Piața Victoriei începând de la ora 18.00, iar mobilizarea s-a făcut pe o pagină de Facebook.

„Duminică ne vedem în Piața Victoriei eliberată. Legile justiției nu trebuie să treacă. Urmează o perioadă – e vorba de zile – în care parlamentarii se vor face că discută amendamente, la grămadă, în regim de urgență. Apoi le vor vota, prefăcându-se că asta înseamnă democrație și dezbatere. Strada, societatea civilă, presa sau reprezentanții unor țări democratice trag semnale de alarmă, pe ei încă nu îi interesează.
Trebuie să îi oprim”, susțin organizatorii mitingului.

Câteva sute de persoane au ieșit în stradă pentru a-și striga nemulțumirea.

„Am venit pentru ce se întâmplă acum în justiție, pentru o viață mai bună, inclusiv a copiilor sau nepoților noștri. E injust ce se întâmplă. E sfidare totală, noi suntem prostimea. Ar trebui să iasă în stradă cei care au conștiință”, susțin Elena.

„Am venit datorită – cu ghilimelel de rigoare – domnul Dragnea. Este una dintre cele mai nocive persoane de la conducerea României. Credeam că domnul Năstase a fost cel mai rău, dar cred că pot fi comparabili”, spune Sorin, prezent la manifestații.

Acțiuni de protest au loc, în paralel, și în alte orașe din țară.

În paralel, PSD va organiza mitinguri împotriva statului paralel și ilegitim în București și în orașele mari, mesajul fiind ”aceasta este majoritatea”, secretarul general adjunct al PSD, Codrin Ștefănescu, declarând că decizia a fost luată la presiunea românilor.