Primăria oraşului Ovidiu s-a pregătit pentru sărbătorile de iarnă, cu o serie de acţiuni sociale ce au ca scop să aducă bucurie în casele persoanelor nevoiaşe şi ale copiilor.

„Cu ajutorul sponsorilor se vor oferi 1.856 de pachete cadou pentru toţi elevii din oraşul Ovidiu şi satele Poiana şi Culmea de la grădiniţă inclusiv clasa a XII-a. Mai mult, astăzi, vor fi acordate bursele de merit la Şcoala Gimnazială Nr. 2. Totodată, astăzi, se vor da şi tichetele cadou valorice. Acţiunea va fi desfăşurată prin intermediul angajaţilor de la Direcţia de Asistenţă Socială din Ovidiu care vor merge la fiecare beneficiar acasă pentru înmânarea acestora. În plus, astăzi, se va aprinde şi sistemul de iluminat festiv pentru sărbătorile de iarnă. În ceea ce priveşte pachetele cadou, în perioada 14 – 15 decembrie, acestea vor fi distribuite pentru elevii claselor 0-12 de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” urmând ca, în perioada 15 – 19 decembrie, să fie distribuite pentru preşcolarii de la grădiniţele din Ovidiu. Totodată, pe 18 decembrie vor fi distribuite pachetele cadou pentru elevii din satul Poiana”, a transmis primarul oraşului Ovidiu, George Scupra.

Nici elevii sau profesorii, cu rezultate deosebite la olimpiade si concursuri naţionale de la şcolile din oraşul Ovidiu, nu au fost uitaţi, astfel că aceştia vor primi, pe data de 19 decembrie, burse de merit.

Drept urmare, pentru al treilea an consecutiv, la iniţiativa edilului George Scupra, au fost acordate burse de merit pentru elevii cu rezultate deosebite la învăţătură, finanţate din bugetul local al Primăriei Ovidiu.

În funcţie de media obţinută au fost acordate burse astfel: 200 lei/elev/an pentru media generală între 9 şi 9,49 şi nota 10 la purtare, 300 lei/elev/an pentru media generală între 9,50 şi 9,99 şi nota 10 la purtare şi 500 lei/elev/an pentru media generală 10 şi nota 10 la purtare.

Concret, în acest an, au fost premiaţi 96 de elevi de la Liceul Tehnologic „Ion Podaru” şi 39 de elevi aparţinând Şcolii Gimnaziale Nr.2 din Ovidiu.

Ca o noutate, în acest an, pentru prima dată, au fost acordate burse pentru elevii şi profesorii cu rezultate deosebite la olimpiade şi concursuri naţionale şi internaţionale, acestea fiind susţinute tot din bugetul local al Primăriei Ovidiu, aprobate prin HCL 78/16.06.2017.

Drept urmare, la Şcoala Gimnazială Nr.2, pentru premiul I obţinut au fost acordate burse în valoare de 300 de lei pentru 5 elevi şi 3 profesori, pentru premiul al II-lea au fost acordate burse, în valoare de 200 de lei, pentru 8 elevi și 5 profesori şi pentru premiul al III-lea au fost acordate burse, în valoare de 100 de lei, pentru 4 elevi şi 3 profesori.

La Liceul Tehnologic „Ion Podaru”, pentru premiul I obținut au fost acordate burse, în valoare de 300 de lei, pentru 13 elevi şi 4 profesori, pentru premiul al II-lea au fost acordate burse, în valoare de 200 de lei, pentru 2 elevi şi 2 profesori, iar pentru premiul al III-lea au fost acordate burse, în valoare de 100 lei, pentru 4 elevi şi un profesor.

În altă ordine de idei, potrivit edilului George Scupra, la data de 17 decembrie, va avea loc întâlnirea trimestrială cu „Sfatul bătrânilor”, eveniment ce va fi organizat la Centrul Cultural „Elena Roizen”.