Călin Popescu-Tăriceanu a declarat, luni, la Antena 3, că nu a participat la parada de 1 Decembrie și la recepția care a urmat la Cotroceni deoarece nu poate să stea alături de președintele Iohannis câtă vreme acesta va fi ”exponentul statului paralel”.

”Câtă vreme președintele țării se va face că nu vede abuzurile care se petrec în justiție, cât nu va înțelege că obligația primară pe care o are ca președinte este să asigure buna funcționare a instituțiilor care au obligația să protejeze cetățeanul, câtă vreme președintele va fi exponentul statului paralel care a acaparat puterea în România în mod ilegitim, îmi pare foarte rău, dar nu pot să stau alături de un astfel de președinte la un eveniment atât de important”, a declarat președintele Senatului.

Călin Popescu-Tăriceanu a spus că justețea refuzului de a participa la ceremoniile de 1 Decembrie la care a fost prezent și președintele Iohannis i-a fost confimată de discursul șefului statului. ”Am anticipat încă un gest al președintelui care nu face decât să confirme ce spun (…) Am văzut discursul pe care l-a ținut la recepția de 1 Decembrie, un discurs eminamente politic menit să împartă România în două”, a apreciat liderul ALDE.

Călin Popescu-Tăriceanu nu a fost prezent la tribuna oficială la parada militară de 1 Decembrie și nici nu a participat la recepția oferită la Cotroceni de către președintele Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.