UDMR a anunțat, marți, că a votat în favoarea modificării Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor, adăugând că actul normativ asigură independența sistemului judiciar și nu controlul politic asupra acestuia, potrivit unui comunicat de presă.

Uniunea susține că modificarea legislativă contribuie la garantarea statului de drept.

„Legea adoptată nu prevede controlul politic asupra sistemului judiciar, ci asigură independența acestuia (..) Rolul Președintelui în numirea acestei categorii profesionale a devenit o formalitate și astfel, clasa politică nu are niciun cuvânt de spus în numirea magistraților. UDMR sprijină lupta împotriva corupției. Propunerea legislativă adoptată nu limitează în niciun fel acest efort. Dimpotrivă, a fost adoptată o lege cu reglementări clare, o lege care se aplică tuturor, în mod egal.”, se arată în documentul citat.

Formațiunea adaugă că procurorii și judecătorii trebuie să își exercite atribuțiile separat și independent unul de celălalt, precizând că UDMR a votat în favoarea separării carierelor. De asemenea, Uniunea consideră că magistrații care greșesc trebuie să plătească, făcând referire la răspunderea acestora.

„Într-un stat de drept procurorii nu fac parte din puterea judecătorească a statului. Cine greșește trebuie să își asume consecințele. Dacă se dovedește că un judecător sau un procuror, cu rea-credinţă sau dintr-o neglijenţă gravă a comis o eroare judiciară care a provocat prejudicii, statul va avea obligația să tragă la răspundere procurorul sau judecătorul vinovat. Până în acest moment, statul nu avea această obligativitate. În conformitate cu modificarea aprobată, cel prejudiciat are dreptul să ceară despăgubiri statului, în temeiul unei hotărâri judecătorești irevocabile”, informează UDMR.

UDMR consideră că propunerea potrivit căreia racolarea magistraților de serviciile de informații va deveni infracțiune este una dintre măsurile care asigură independența politică a procurorilor și judecătorilor.

„Serviciilor de informații le este interzis să racoleze angajați din sistemul judiciar, iar încălcarea acestei interdicții de colaborare între judecători, procurori și serviciile secrete va constitui o infracţiune la adresa independenței justiției și se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani”, spune Uniunea.

Modificarea Legii 303/2004 privind Statutul magistraţilor a fost adoptată, luni, de plenul Camerei Deputaţilor, cu 179 de voturi „pentru” şi 90 de voturi „împotrivă”.

Propunerea legislativă care modifică Legea 303/2004 privind Statutul magistraţilor a primit aviz favorabil din partea Comisiei speciale pentru legile justiţiei şi a fost votată doar pe articole săptămâna trecută, în aproximativ 11 ore de dezbateri în plen, în ciuda opoziţiei PNL şi USR.

Cea mai importantă modificare adoptată de deputaţi la textul actual al legii se referă la introducerea răspunderii magistraţilor.