Uniunea Asociaţiilor Europene de Fotbal (UEFA) şi Organizația Națiunilor Unite (ONU) vor organiza un meci pentru solidaritate, în aprilie 2018, cu scopul strângerii de fonduri în favoarea unor proiecte umanitare și de dezvoltare, informează marţi site-ul uefa.com.

Meciul caritabil, în care vor evolua două echipe de vedete ale fotbalului şi foşti mari jucători, se va disputa sâmbătă, 21 aprilie 2018, de la 17:00 (ora României), pe Stade de Geneve.

Partida are drept scop promovarea păcii, a drepturilor omului și a unui trai decent în lume, grație obiectivelor de dezvoltare stabilite de Națiunile Unite, notează sursa amintită. Încasările de la acest meci, precum și cele de la dineul de caritate și de la o vânzare la licitație online în favoarea Fundației UEFA pentru Copii vor fi utilizate pentru a finanța proiectele umanitare și de dezvoltare la nivel internațional.

Cele două echipe vor fi conduse de Carlo Ancelotti şi Didier Deschamps şi îi vor avea drept căpitani pe Luis Figo, respectiv Ronaldinho. Antrenorii şi căpitanii îşi vor alcătui echipele în perioada următoare.

Meciul va fi condus la centru de italianul Pierluigi Collina, fostul arbitru internaţional.

„Sunt onorat să iau parte la acest eveniment global. Fiind cel mai popular sport din lume, fotbalul poate să unească oamenii şi să fie o forţă binefăcătoare. Ca jucători, este minunat că putem înapoia ceva societăţii şi că putem îmbunătăţi lumea”, a afirmat fostul mare fotbalist portughez Luis Figo, actualmente consilier în cadrul forului european.

La rândul său, președintele UEFA, Aleksander Ceferin, a declarat: „Suntem încântați să ne unim forțele cu Națiunile Unite și cu autoritățile de la Geneva pentru a organiza acest acest meci pentru solidaritate. UEFA se angajează cu toate forțele să fie un organism fair-play social, iar noi considerăm că este de datoria noastră să susținem inițiativele umanitare prin intermediul fotbalului. Sunt convins că această colaborare cu Națiunile Unite și Fundația UEFA ne va permite să strângem sume importante pentru cele mai bune cauze”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.