Parlamentarii au adoptat, joi, un amendament amendament privind suplimentarea cu 10 milioane de lei a bugetului Ministerului Energiei pentru finanțarea unui program de cercetare în domeniul nuclear.

Astfel, cele 10 milioane de lei va finanța realizarea în integralitate a Programului Anual de Cercetare RATEN privind „Dezvoltarea suportului tehnic naţional şi cooperarea internaţională pentru energetica nucleară”.

Amendamentul prezentat de senatorul PSD, Șerban Valeca, a fost adoptat cu majoritate de voturi.

Potrivit motivaţiei acestui amendament, activităţile de cercetare-dezvoltare, aferente suportului tehnic pentru energetica nucleară, asigură operarea în condiţii de siguranţă şi securitate nucleară a Unităţilor CNE-Cernavodă, aflate în operare, susţinerea aportului la punerea în funcţiune a Unităţilor 3 şi 4. Ele vizează contribuţii tehnico-ştiinţifice pentru promovarea noului concept de reactori de generaţie IV.

Finanţarea pentru acest amendament este de la Fondul de rezervă.

Plenul reunit al Parlamentului a adoptat joi, pe articole, proiectul bugetului de stat și cel al asigurărilor sociale pe 2018, urmând ca vineri, de la ora 12.00, să se dea votul final.