În ziua în care l-a prezentat pe Marius Baciu drept noul antrenor al echipei, Paul Terteleac, directorul sportiv al lui Juventus Bucureşti, a confirmat că echipa sa îşi va schimba numele şi sigla începând cu sezonul viitor.

FCSB nu e singura echipă din fotbalul românesc care are probleme de identitate, dar rămâne singura care şi-a schimbat numele în plin campionat. După ce Juventus Torino a trimis o solicitare prin care cere ca „tiza” din Colentina să-şi schimbe numele, Juventus Bucureşti se va conforma.

Nu acum, ci începând cu sezonul viitor, anunţă directorul sportiv al echipei: „Nu s-a luat încă o decizie finală în ceea ce priveşte denumirea clubului, dar, cu siguranţă, la vară se va schimba. Şi sigla. Dennumirea clubului nu o putem spune deocamdată, este în lucru, vom vedea ce vom alege”, a spus Terteleac, vineri, în cadrul unei conferinţe de presă.

Ultima în Liga 1, Juventus a jucat meciurile de pe teren propriu din prima parte a campionatului la Ploieşti, pe stadionul Ilie Oană, dar anul 2018 va aduce o schimbare şi la acest capitol, echipa lui Marius Baciu având mari şanse să joace pe Arena Naţională.