Principala favorită a întrecerii feminine de la Australian Open, Simona Halep s-a calificat în turul secund al competiției, după o victorie în două seturi, 7-6, 6-1 împotriva sportivei din Australia, Destanee Aiava.

Simona Halep a început cu un break meciul cu favorita publicului, Destanee Aiava. A urmat însă o perioadă in.credibilă pentru jucătoarea în vârstă de 17 ani, care a condus chiar și cu 5-2. A fost momentul în care Aiava cerut intervenția medicului, iar meciul a fost oprit timp de aproximativ 8 minute. După reluare, Halep a salvat două mingi de set ale adversarei și a egalat la 5. Aiava a întrerupt seria de game-uri câștigătoare a Simonei și a preluat conducerea. Imediat Halep și-a câștigat seviciul și s-a impus și in tiebreak(7-5), câștigând primul set cu 7-6, după o oră și 13 minute de joc.

Setul secund a început cum nu se putea mai rău pentru liderul mondial. Halep a alunecat și a cerut imediat intervenția medicului, care i-a aplicat un bandaj consistent, iar meciul a fost reluat după 7 minute. În ciuda accidentării destul de serioase, Halep nu a mai avut nicio emoție până la final și s-a impus și în setul secund, 6-1, după un joc ce a durat o ora și 51 de minute.

În turul secund de la Australian Open, Simona Halep o va întâlni pe Eugenie Bouchard, din Canada, locul 81 mondial, care a trecut în două seturi, 6-3,7-6, de Oceane Dodin din Franța.

Pentru calificarea în această fază a competiției,Simona Halep va primi un cec de aproximativ 52 000 de euro și 70 de puncte WTA.