Îndrăgitul actor Florin Piersic a avut parte de o surpriză la Constanța, fiind aniversat cu o zi înainte să împlinească 82 de ani, direct pe scena casei de Cultură a Sindicatelor, unde a jucat în piesa “Străini în noapte”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Colegă de scenă i-a fost Medeea Marinescu, iar piesa în care cei doi joacă de peste șapte ani împreună este fascinantă nu numai pentru numele care apar pe afiș, ci pentru că este o piesă de teatru în care aștepți cu sufletul la gură să vezi ce urmează.

La final, în fața unei săli arhipline, cu oameni care ocupau până și scările dintre rânduri, organizatorii i-au pregătit o surpriză marelui actor, organizându-i o petrecere aniversară cu o zi înainte de împlinirea vârstei de 82 de ani. El a primit flori și o plachetă de la primarul Constanței, Decebal Făgădău, iar de la Arhiepiscopul Tomisului, IPS Teodosie, a primit o icoană, o biblie și o carte de rugăciuni.

„Sunteți un om sensibil și un om credincios și în simțirile dumneavoastră Dumnezeu trăiește. De aceea vreau să trăiți, nu numai pentru veacul de acum, ci și pentru veacul viitor fără de sfârșit. La mulți ani!”, i-a urat Arhiepiscopul Tomisului.

Și Medeea Marinescu a ținut să-i ureze multă sănătate îndrăgitului actor, alături de care joacă în „Străini în noapte” de peste șapte ani.

„Mă gândesc în fiecare an, pentru că de 7 ani joc în acest spectacol, am acest privilegiu, mă gândesc ce să-i urez lui Florin Piersic. Carieră, Slavă Domnului, are, recunoaștere, Slavă Domnului, are, iubire din partea celor care sunt în preajma lui, Slavă Domnului, are, familie, Slavă Domnului, are, bani, Slavă Domnului, nu are, nu e genul lui. Singurul lucru pe care îl pot ura este să îi urez sănătate, sănătate, sănătate și cât mai multe spectacole, cu mine”, i-a transmis Medeea Marinescu.

În fața sutelor de oameni din audiență, Florin Piersic a povestit despre urările primite pe parcursul zilei de la prieteni, mesaje la care nu a putut încă răspunde, dar a spus că cel mai tare l-a emoționat o scrisoare pe care i-a dat-o, în culise, chiar partenera din spectacol, Medeea Marinescu.

„Recunosc că în seara asta am fost atât de emoționat că la un moment dat am vrut să mă opresc și să-i spun lui Medeea ce fac mai departe, pot să mă opresc să vorbesc cu publicul, că mi-e mai ușor să vorbesc decât să spun piesa asta. (…) Ce vreau să vă spun este că în cabină am primit un cadou de la Medeea, partenera mea din această seară. Am deschis scrisoarea, am citit-o… Erai emoționată când ai scris-o pentru că nu prea știi scrie bine! Glumesc, scrii extraordinar! Dar atunci când ai scris asta, ai scris această vedere, cred că ai fost mișcată pentru că știu că pe noi doi ne leagă foarte multe lucruri. (…) Îmi scrie așa: <<Dragă Florin, am învățat stând alături de tine ce înseamnă să cultivi și să păstrezi o prietenie. Că ea e mai importantă uneori decât orice câștig material și că doar prieteniile adevărate câștigă bătălia cu timpul. Sper ca și eu să câștig această bătălie și să pot să fiu alături de tine ani mulți de-acum înainte. La mulți ani Florin, te iubesc, să ne trăiești, Medeea>>. Vă asigur că această seară, în sufletul meu, în mintea mea, nu va muri niciodată”, a spus îndrăgitul actor.

În piesa „Străini în noapte”, Florin Piersic joacă rolul lui Pierre, un bărbat în floarea vârstei care, după o noapte petrecută într-un bar, este condus acasă de Julietta (Medeea Marinescu), o femeie frumoasă și tânără. Ea știe cine este el și tocmai de aceea și-a propus să-l însoțească în apartamentul lui, iar el este cel care află în acea seară un lucru care îi va schimba viața.