Senatorii și deputații PSD și ALDE se reunesc, duminică, la Palatul Parlamentului, la întâlnire urmând să participe și premierul desemnat Viorica Dăncilă, printre temele care vor fi abordate numărându-se programul de guvernare și prioritățile legislative.

Ședința comună a grupurilor parlamentare PSD și ALDE, la care urmează să participe și premierul desemnat Viorica Dăncilă, va avea loc la Parlament, începând cu ora 13.00.

Printre temele care vor fi abordate se numără prioritățile legislative. Premierul desemnat Viorica Dăncilă a enumerat, marţi, primele măsuri pe care le va lua ca prim ministru. Întrebată care este cea mai importantă măsură pe care o va lua ca premier, Viorica Dăncilă a spus: ”Putem vorbi de un Cod economic, de un Cod administrativ, putem vorbi de legea învăţământului, de legea pensiilor”.

De asemenea, o altă temă va fi programul de guvernare. Președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, vineri, că a amânat pentru duminică o întâlnire între conducerea partidului și premierul desemnat.

”Am schimbat puțin programul. Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, nu mai vine astăzi (vineri – n.r.), fiindcă ar fi fost o întâlnire de un sfert de oră. Vom avea duminică o discuție mai amplă, la care vor participa parlamentarii noștri și președinții de organizații ALDE”, a declarat vineri președintele ALDE, Călin Popescu Tăriceanu.

Premierul desemnat, Viorica Dăncilă, a discutat, sâmbătă, cu miniştrii în funcţie şi cu cei validaţi de conducerea PSD pentru un nou portofoliu.