A VI-a ediție a Festivalului de jazz și muzică contemporană „Jazz in Church” va avea loc în perioada 19 – 22 aprilie, la biserica Lutherană din București.

La ediția din acest an au confirmat participarea artiști consacrați din zece țări de pe patru continente.

O premieră pentru „Jazz in Church” este prezența harpei mânuita de duo-ul format din Catrin Finch și Seckou Keita.

Vedeta feminină Catrin Finch (Marea Britanie) studiază străvechiul instrument încă de la nouă ani, iar la zece ani cânta deja în Orchestră BBC Proms, drept cel mai tânăr membru. În anul 2000 a fost numită Harpista Oficială a Prințului Țării Galilor, o poziție ocupată ultima oară în 1873, în timpul domniei Reginei Victoria.

Seckou Keita (Senegal) aduce în atenția publicului harpa africană Kora, un instrument exotic cu timbru seducător pe care artistul îl perfectionează, unificând în registrul său mai multe moduri de acordare și interpretare provenind din fondul muzical al popoarelor din Africa de Vest.

Un alt duet prezent la Festival sunt soții Sylvie Courvoisier (Elveția) și Mark Feldman (SUA). Cei doi evoluează împreună încă din anul 1997 și abordează un repertoriu format din piese proprii și muzică de John Zorn, căruia i se adaugă un mare apetit pentru improvizație.

O altă surpriză este prezența muzicianului francez de origine catalană Renaud Garcia-Fons (Franța), un as al contrabasului, care are capacitatea de a îmbina mai multe curente muzicale in același proiect, în același disc și chiar în aceeași piesă (jazz, world, flamenco, cu intarsii arăbesti, grecești sau asiatice).

Devenit deja o tradiție îndrăgită de cei mici, „Jazz for Kids” va oferi și anul acesta copiilor ocazia să asculte poveștile preferate cântate în note de jazz.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.