Traian Băsescu a spus că procurorii DNA au prezentat în dosarul ginerelui său, Radu Pricop, acuzat de complicitate la şantaj şi instigare la fals în declarații, stenograme care nu corespund cu înregistrările prezentate în instanță, motiv pentru care acesta a fost achitat în primă instanță.

”Sunt în spațiul public stabilite deja de instanțe falsificări de stenograme la DNA, redări falsificate ca să pice pe ce a vrut procurorul. Este și în cazul lui Dan Andronic și – nu am vrut să fac caz niciodată – în cazul ginerelui meu (Radu Pricop- n.r.), care a fost achitat în primă instanță. E acum în apel. Nu știu dacă e interceptat sau înregistrat. În instanță, la cererea ginerelui, s-a ascultat înregistrarea și s-a privit redarea. S-a constatat că sunt inadvertențe. S-a întâmplat acum două-trei luni”, a spus Traian Băsescu la B1Tv.

El a mai spus, totuși, că Laura Codruța Kovesi nu ar trebui să fie revocată de la șefia DNA.

”Toate lucrurile astea – stenograme falsificate, declarații contradictorii, una în fața procurorului, una în instanță, expertizele falsificate… NU poți, ca șef de instituție, să nu te ducă către răspunsul public voi verifica, voi verifica, voi îmbunătăți lucrurile astea, o să dispară din activitatea noastră asemenea întâmplări. Să îmi descrii DNA ca fiind o instituție perfectă… Eu vă asigur că oameni de teapa procurorului <Portocală> sunt destul de mulți în sistem. Livezi de portocali! Aici m-aș duce la ce aș fi spus, ca șef de instituție: voi face verificări, am luat notă de sesizările publice și, mai mult dfecât atât, vom da o atenție deosebită personalului care se angajează în DNA. Erau niște mesaje care trebuiau să ajungă la public”, a adăugat fostul șef al statului.