Ministrul de Interne, Carmen Dan, a declarat, luni, în plenul Camerei Deputaţilor, că în anul 2017 salariile poliţiştilor au crescut cu 10%, precizând că anul trecut au ieşit din sistem 8.213 de angajaţi.

„În anul 2017, potrivit măsurilor fiscal-bugetare adoptate, salariile poliţiştilor au crescut cu 10% iar cele ale militarilor şi personalului civil, cu 15%. De la 1 ianuarie 2018 s-a adăugat o creştere în medie de 3-4 procente la salariul net. Cel mai mic salariu din Poliţie, cel al unui agent debutant, a crescut în ultimul an cu 29,3 procente. Dacă în decembrie 2016 salariul minim net al unui agent era de 1.373 de lei, acum este 1.776 de lei. Cel mai mare salariu net este situat la 6.777 de lei, în cazul ofiţerilor fără indemnizaţie de conducere. Cel mai mic salariu din zona militară, adică de la Jandarmerie sau de la Pompieri, a crescut în ultimul an cu 28% – de la 1.340 în decembrie 2016 la 1.717 în ianuarie 2018”, a declarat ministrul de Interne, Carmen Dan.

Carmen Dan a afirmat că, în urma aplicării legii salarizării, în MAI numai 58 de salarii au scăzut.

„Este vorba de funcţionari publici, manageri publici, personal medical şi un singur poliţist care are funcţia de director general”, a spus Carmen Dan.

Carmen Dan a aprecizat că, în MAI, 9.991 de poliţişti câştigă între 1.500 şi 2.000 de lei, 33.647 au salarii între 2.000 şi 3.000 de lei, 22.306 au peste 3.000 de lei, afirmând că este vorba de salarii, nu de venituri salariale.

Ministrul Afacerilor Interne a precizat că în anul 2016 au ieşit din sistem 12.554 de oameni, iar în anul 2017 – 8.213.

„Precizarea este necesară pentru cei care au considerat că Ordonanţa 59/2017 de modificare a legii pensiilor militare a determinat ieşiri consistente la pensie, când de fapt aceasta a reglat o situaţie total anormală, în care pensiile erau mai mari decât salariile”, a spus Carmen Dan.

Ministrul de Interne, Carmen Dan, a participat la „Ora Guvernului”, la dezbaterea cu tema „Ministerul Afacerilor Interne – între demnitari bine păziţi, poliţişti nemulţumiţi şi femei neprotejate în faţa violenţei”, prezenţa sa în Parlament fiind solicitată de Grupul parlamentar al PNL.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.