Preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, a declarat joi că din partea sa nu a existat în ultimii ani niciun fel de acţiune împotriva sistemului judiciar, afirmând că i-a cerut oficialului CE ca „orice percepţie să fie discutată punctual”.

„Mi-a zis şi mie despre această senzaţie i-am spus că dacă dumnealui sau doamna Cristea, care era prezentă la masă, poate spune despre vreo acţiune a mea, despre vreo acţiune a Guvernului, îndreptată împotriva sistemului judiciar sau împotriva unei instituţii din sistemul judiciar, dacă vreo instituţie din sistemul judiciar se poate plânge că nu a avut suficiente fonduri, resurse, sau alte acte normative care să ajute în desfăşurarea activităţii, aştept cu mare drag să o spună. Din partea noastră, din partea mea personal nu a existat în ultimii ani niciun fel de acţiune împotriva sistemului judiciar”, a declarat preşedintele Camerei Deputaţilor, Liviu Dragnea, întrebat dacă prim-vicepreşedintele Comisiei Europene Frans Timmermans i-a vorbit despre faptul că există o senzaţie de confruntare între Parlament şi actorii din sistemul de Justiţie.

Liviu Dragnea a afirmat că dacă se va discuta în continuare despre percepţii nu o să fie bine.

„Dacă vom discuta în continuare pe senzaţii şi pe percepţii atunci nu o să fie bine şi nu o să putem să mergem mai departe în ritmul şi în atingerea obiectivelor pe care le dorim cu toţii. Din partea mea şi din partea noastră nu există niciun fel de râcă sau scandal cu sistemul judiciar”, a spus Liviu Dragnea la Palatul Parlamentului,

Dragnea i-a cerut lui Timmermans ca orice percepţie să fie discutată punctula pe viitor.

„Altfel nu putem ieţi din asta şi dacă vor apărea situaţii de genul acesta trebuie să fie o chestiune concretă. În schimb, nici eu, nici Guvernul nu putem opri critici care pot veni din alte părţi, nu putem ajunge în situaţia în care să se ia dreptul la opinie jurnaliştilor, oamenilor care vorbesc, cetăţenilor, moderatorilor, chiar şi unor oameni care au anumite funcţii, dar din partea mea, a Guvernului sau a partidului nu există în mod structural, instituţional o asemenea atitudine”, a adăugat Dragnea.