În cadrul ședinșei Secției pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), care a avut loc joi, a fost respinsă candidatura Mirelei Sorina Popescu pentru funcția de președinte al Secției penale a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ICCJ).

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât respingerea candidaturii pentru funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a doamnei judecător Popescu Mirela Sorina”, se arată în decizia CSM.

Candidatura a fost respinsă cu cinci la patru voturi, abținându-se un singur judecător.

În luna ianuarie a acestui an, tot Secţia pentru judecători a CSM a decis cu unanimitate de voturi, delegarea în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a ICCJ a magistratului Mirela-Sorina Popescu.

„Secţia pentru judecători a Consiliului Superior al Magistraturii a hotărât delegarea în funcţia de preşedinte al Secţiei penale a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie a doamnei judecător Popescu Mirela-Sorina, începând cu data de 25.01.2018, până la ocuparea funcţiei în condiţiile art. 53 din Legea nr. 303/2004, dar nu mai mult de 6 luni”, se arată în soluţia CSM de la acea vreme.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.