Peste zece mii de oameni au ieșit, vineri, pe străzile din Bratislava în semn de protest față de uciderea jurnalistului slovac de investigație Jan Kuciak, cerând autorităților să ia măsuri dure împotriva celor care au comis asasinatul, informează site-ul agenției de presă Reuters.
Potrivit datelor furnizate de autorități, la marșul în memoria lui Kuciak au participat între 10.000 și 15.000 de persoane.
Duminică, Jan Kuciak, în vârstă de 27 de ani, și prietena lui au fost descoperiți morți în locuință după ce poliția a fost alertată de o rudă a victimelor. Jurnalistul a fost împușcat în piept, iar femeia a fost împușcată în cap.
Poliția slovacă a precizat că asasinatul „probabil are legătură cu investigațiile sale”.
Un jurnalist britanic care a lucrat cu Jan Kuciak a declarat că slovacul era pe punctul de a publica o investigație care arăta legături între mafia italiană și politicieni corupți aflați la nivel înalt în Slovacia. Mai exact, ar fi vorba despre plăți frauduloase cu fonduri europene, în cadrul unui sistem pus la punct de către cetățeni slovaci și italieni care au legături cu gruparea de crimă organizată „Ndrangheta”.
Premierul slovac Robert Fico a declarat că, în cazul în care se dovedește că asasinatul a avut legătura cu anchetele jurnalistului, ar fi „un atac fără precedent la adresa libertății presei și democrației din Slovacia”.
Marian Avram, marian.avram@mediafax.ro