Noul președinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop, neagă că ar fi semnat vreun acord de colaborare cu fosta Securitate, el răspunzând, astfel, unor acuzații privind apariția numelui său pe o listă privind ”Brigada Antiemigrație”, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Potrivit unui comunicat al lui Ioan Aurel Pop transmis, joi, Agenției MEDIAFAX, acesta i-a predat academicianului Ştefan Pascu, fost rector al UBB, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei României pentru o publicaţie a emigrației române care a apărut în Germania.

”Modul de prezentare a articolului din << Revista 22>> este insidios! Lista respectivă poate să însemne orice, dar numai colaboratori contra emigrației române, nu. Eu nu am semnat niciun acord de colaborare, cu nicio formă a Securității, interne sau externe. Dar, rugat de profesorul meu, acad. Ștefan Pascu, fost rector al UBB, i-am predat, între anii 1985-1987, câteva articole de popularizare a istoriei noastre, <<pentru o publicație a emigrației române>> (după cum mi-a spus). Mi-a și adus apoi două numere dintr-o revistă apărută în Germania. Chiar dacă aș fi vrut să refuz, nu puteam, pentru că era șeful meu de catedră și conducătorul meu de doctorat. Pe de altă parte, a publica înainte de 1989, în străinătate, era ceva aproape de neimaginat. Era important și pentru raportarea activității de cercetare etc., iar posibilități de publicare (în afara propagandei de partid) erau infime. Prof. Pascu era liber să călătorească și am fost convins că, în călătoriile sale, fusese rugat să dea materiale de istorie … Cred că de aceea apar pe acea listă publicată în Revista 22. Un alt motiv nu există! De altfel, în dreptul numelui meu scrie NU!”, a arătat Ioan Aurel Pop.

Acesta a menționat că nu a fost lăsat înainte de 1989 să ia legătura cu emigrația română, pentru că nu a putut călători decât în „lagărul socialist (o dată la Budapesta, o dată la Moscova, o dată la Varna, vara, plecând de la Costinești…)”.

Revista 22 a publicat, joi, un articol potrivit căruia pe lista colaboratorilor aflaţi în legătura UM 0225, unitate din cadrul Departamentului Securităţii Statului care se ocupa de urmărirea emigraţiei româneşti, se află două sute de nume, printre ele și cel al noului preşedinte al Academiei Române, Ioan Aurel Pop.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.