Finanțatorul echipei SSC Farul, Ciprian Marica pregătește o nouă față a echipei constănțene din iarnă. Astfel, fostul atacant al echipei naționale a anunțat după înfrângerea usturătoare suferită de “marinari” pe teren propriu, scor 0-3 împotriva formației Universitatea Cluj, schimbări importante de lot începând din iarnă.

“Mi-a scăzut un pic moralul. Dar noi nu ne batem cu cei de la U Cluj, ei sunt departe. Să nu uităm că până nu demult oamenii spuneau că vom construi blocuri aici unde este stadionul.

Asta e realitatea. În timp o să le redăm oamenilor bucuria de a reveni la fotbal. Avem multe de pus la punct, sunt probleme, știți asta! Suntem tineri și entuziaști și pregătiți de muncă.

Până în iarnă vom merge așa pentru că s-a terminat perioada de transferuri, dar în iarnă vom întări lotul și să facem o pregătire fizică bună. Pentru că s-a văzut și azi că fizic nu stăm bine.

Știam care e situația, suntem triști pentru această înfrângere. Dar le zic băieților să stea cu capul sus.”

De asemenea, Ciprian Marica a dorit să sublinieze obiectivul formației de pe litoral în acest sezon și că își dorește în viitorul apropiat formarea unei echipe competitive, atât pe plan sportiv, cât și administrativ.

“Obiectivul este menținerea în Liga a 2-a în acest sezon. Să demonstrăm că suntem serioși și că avem un proiect bun.

La anul trebuie să atacăm promovarea. Anul acesta încă vom construi. Pe partea administrativă a venit Dănciulescu și vreau să mai aduc câțiva oameni competitivi”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.