Camera Deputaților și Senatul are plen reunit, luni de la ora 16.00, pentru învestirea Guvernului Orban 2. PSD, Pro România şi ALDE nu participă la vot. În schimb, Ludovic Orban a anunțat că liberalii vor fi prezenți în sală, însă nu vor vota.

Premierul desemnat se bazează pe 196 parlamentari pentru prezenţă, dar nu are suficiente voturi pentru a fi respins. UDRM şi Pro România pot face posibilă desfăşurarea şedinţei prin prezenţa lor în plen.

Alegerile anticipate în acest moment par un obiectiv foarte îndepărtat pentru PNL. PSD, Pro România şi ALDE au anunţat că nu vor fi prezenţi la învestirea Guvernului Orban 2, iar parlamentarii PMP vor fi prezenţi, însă nu vor vota. PNL nu poate asigura cvorumul fără Pro România, PSD şi ALDE, iar prezenţa UDMR în sală nu este sigură. Liberalii au nevoie de 233 de parlamentari în sală pentru a asigura cvorumul.

Liderul interimar PSD s-a exprimat din start în dezacord cu dorinţa PNL de a avea alegeri anticipate şi a anunţat că parlamentarii PSD nu vor fi în plenul reunit.

„În ceea ce priveşte decizia Partidului Social Democrat, luni vom fi prezenţi cu toţii la grupurile parlamentare şi nu vom participa la votul de învestire a domnului prim-ministru desemnar Ludovic Orban. Aşteptăm răspunsul Curţii Constituţionale dacă este contituţional ca un premier demis, rămas interimar, să fie iarăşi desemnat”, a afirmat Marcel Ciolacu, la finalul ultimei ședinte CEx al PSD.

ALDE face front comun cu PSD. Parlamentarii ALDE nu vor fi prezenţi la votul de învestitură al Guvernului Orban 2, susţine deputatul Alianţei Anton Anton, deoarece, la fel ca social-democraţii, aceştia aşteaptă decizia CCR.

„Nu va fi prezent, nu va vota”, a explicat deputatul Anton Anton.

Acesta spune că nu este vorba de niciun blat cu PSD ci că doar aşteaptă o clarificare a CCR pentru a lua o decizie în privinţa învestiturii.

„Nu, dar lucrurile trebuie să fie clarificate înainte de a ne hotărî şi lucrurile nu sunt clarificate nici de Curtea Constituşională, nici de alte foruri care se ocupă clarificările astea”, a completat Anton.

Deşi PMP a părut până acum cel mai apropiat partid de noua guvernare, liderul Eugen Tomac a anunţat că parlamentarii PMP vor asigura cvorumul, dar nu vor vota.

„Sigur. Am fost şi la moţiune, n-am votat, am stat în bancă, am fost singurul partid care nu a votat”, a afirmat Tomac.

Prezenţa parlamentarilor UDMR şi Pro România în sală este condiţionată de decizia CCR în privinţa desemnării lui Ludovic Orban pentru funcţia de premier.
Astfel, PNL se poate baza pe 196 parlamentari prezenţi, dar insuficienţi pentru a asigura cvorumul, iar despre respingerea Guvernului pentru a declanşa declanşa procedura anticipatelor nici nu se poate pune problema.

De altfel, liberalii conştientizează iminenţa eşecului, Raluca Turcan exprimându-şi îngrijorarea cu privire la şansele de a avea cvorum în şedinţa de luni.

În cazul în care şedinţa de plen nu întruneşte cvorumul, aceasta se amână pentru o dată viitoare, ceea ce reduce şansele de declanşare a anticipatelor.

Dintre cei 16 miniştri ai Guvernului Orban, doar 4 din cei 16 audiaţi au primit aviz pozitiv. Cei patru care au primit aviz pozitiv sunt ministrul Economiei Virgil Popescu, ministru Apărării Nicolae Ciucă, ministrul Agriculturii Adrian Oros, dar şi ministrul de Externe Bogdan Aurescu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.