Cursurile unităților de învățământ din România sunt suspendate, începând de miercuri până pe data de 22 martie, aproximativ trei milioane de elevi urmând să stea acasă, aceasta fiind o măsură de prevenire a răspândirii infecțiilor cu noul tip de coronavirus.

Consiliul Național pentru Situații Speciale de Urgență (CNSSU) a decis, luni, închiderea tuturor școlilor, începând de miercuri până pe data de 22 martie. Măsura, însă, ar putea fi prelungită.

În acest context, Ministerul Educației a anunțat că simulările pentru Evaluarea Națională, examenul de Bacalaureat, dar și diferite probe practice sau diverse concursuri se vor amâna până la o dată care va fi comunicată ulterior.

„Înscrierea pentru clasa pregătitoare se va realiza în continuare, online, iar validarea înscrierii se va prelungi cu o săptămână, după deschiderea școlilor. Totodată, și activitatea de evaluare psihosomatică pentru clasa pregătitoare se va amâna până după reluarea cursurilor. Consiliile de Administrație ale unităților de învățământ vor decide modalitatea legală de recuperare a procesului educațional afectat de suspendarea cursurilor în perioada 11-22 martie 2020”, conform sursei citate,

În plus, Ministerul Educației și Cercetării încurajează realizarea de cursuri-suport pentru elevi, asistate de tehnologie. Chiar dacă ele nu înlocuiesc cursurile clasice, acestea au rolul de a menține comunicarea între elevi și cadrele didactice.

„Toate activitățile extrașcolare sunt și acestea anulate până la o dată care va fi comunicată ulterior. Activitățile din cadrul programului „Școală după școală” (afterschool) care funcționează în unitățile de învățământ de stat sau particulare se vor suspenda pe această perioadă.

7. De asemenea, conform hotărârii CNSSU, programele de studii privind schimbul de experiență, respectiv stagiile de practică în spitale ale studenților și cursanților școlilor postliceale sanitare se suspendă până la data de 31.03.2020, dacă nu au fost începute anterior datei adoptării prezentei hotărâri (nr.6/09.03.2020)”, mai arată MEC.

În cadrul videoconferinței de marți, Monica Anisie a solicitat inspectorilor generali și inspectorilor generali adjuncți să existe o informare și o comunicare continuă între cadrele didactice, părinți și elevi.

„Este foarte important ca în această perioadă în care cursurile sunt suspendate, elevii să nu se expună în spațiile aglomerate. Menționăm că numărul elevilor afectați de suspendarea cursurilor este de aproximativ trei milioane”, anunță sursa citată.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.