Președintele Societății Române de Microbiologie (SRM), Alexandru Rafila, a spus, luni seara, la Marius Tucă Show, că doar persoanele care prezintă simptome ar trebui testate pentru coronavirus.

Rafila a mai spus că, până acum, în România, au fost făcute aproximativ 3.000 de analize pentru depistarea COVID-19. Iar în acest moment, în ţară mai sunt ceva mai mult de 1.500 de teste. Alte 10.000 au fost cumpărate şi urmează să fie distribuite în cele şapte centre de testare din România.

„Testarea rapida este inutilă. Testele încep să se pozitiveze la zece zile de la debutul infecţiei. Între momentul infecţiei şi momentul producerii anticorpilor se scurg 10 -14 zile. Acestea nu au marca. Am primit oferte, propuneri, singurul test care este utilizat în toate ţările este cel de biologie moleculară, care durează câteva ore şi necesită personal calificat. Circa 3.000 de cazuri au fost testate. Peste 2.000 la noi la Balş. Cam 5% din totalul testelor sunt pozitive până acum. Trebuie să trimită la testare strict pe cei care se înscriu în definiţia de caz”, a mai spus Rafila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.