Un ordin care poartă antetul Ministerului Educației și Cercetării, ce anunță reluarea cursurilor, este distribuit online. Oficialii ministerului atenționează că documentul este fals, iar școlile rămân, în continuare închise.

„Vă informăm că informațiile și documentul puse în circulație astăzi, 1 aprilie (miercuri – n.red.) în mediul online, potrivit cărora structura anului școlar 2019-2020 a fost modificată, sunt false!”, anunță Ministerul Educației.

Oficialii ministerului roagă populația să se informeze doar din surse oficiale.

„Vă asigurăm că Ministerul Educației și Cercetării va informa în mod oficial în legătură cu deciziile ce urmează a fi luate. Așa cum se cunoaște, aceste decizii depind de evoluția pandemiei generate de coronavirus/COVID-19”, arată sursa citată.

Toate școlile din România au fost închis începând din 11 martie, pentru a se preveni răspândirea infecțiilor cu coronavirus.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.