După o întâlnire cu premierul Ludovic Orban și mai mulți miniștri, Klaus Iohannis anunță că școala nu se va deschide în acest an.

„Trebuie să fim conștienți că epidemia nu s-a terminat. Aud de la mulți că este cazul să ne relaxăm, că vremea este frumoasă. Nu este așa. Am avut ieri peste 400 de noi cazuri de persoane infectate, azi avem peste 300. Nu putem vorbi despre o relaxare sau despre o încetinire”, declară președintele.

Potrivit acestuia, autoritățile trebuie să țină cont de câteva lucruri simple, respectiv dacă elevii ar merge la școală, ar exista două riscuri majore: să ducă boala la școala și să ducă boala de la școală acasă.

„Am dorit să știm și ce fac alte țări. Am constatat că sunt o serie de țări care nu mai doresc să redeschidă școlile, alte țări unde situația e în evaluare. Ne-am uitat la exemplul din Franța, unde într-o provincie s-a deschis experimental școala. Nu a decurs foarte bine: după câteva zile, zeci de elevi au fost testați pozitiv, mai mulți dascăli au ajuns la terapie intensivă. Lucrurile nu sunt deloc simple”, a adăugat Iohannis.

Astfel, s-a decis ca pentru majoritatea elevilor în acest an școlar grădinițele, școlile și universitățile să se nu mai deschidă.

Școlile, grădinițele și universitățile nu se vor redeschide în acest an școlar, anunță președintele Klaus Iohannis.

Anul școlar se va termina pe 12 iunie, iar până atunci continuă formele de învățământ la distanță, iar mediile se încheie.

În ce privește excepțiile, elevii din clasele terminale, a VIII-a, a XII-a, a XIII-a – unde este cazul, la profesională în anii terminali – vor putea reveni la școală după 2 iunie, între 2-12 iunie, pentru a se pregăti pentru examenele naționale.

„În această situație, altfel decât dacă toți s-ar fi întors la școală, normele de distanțare pot fi respectate. Vor fi maximum 10 elevi într-o sală de clasă, vom sta maximum 2-3 ore și se vor pregăti pentru examenele naționale. Examenele naționale – Evaluarea Națională și Bacalaureatul – se vor organiza așa cum au fost ele planificate din capul locului, însă cu respectarea unor reguli foarte stricte, de distanțare. Vor sta la distanță mare unii de alții, vor intra pe un coridor, vor ieși pe alt coridor. Se vor face dezinfecții regulate, se va măsura temperatura tuturor persoanelor care intră în școală, și multe alte reguli care vor fi explicate în detaliu de reprezentanții Ministerului Educației. Așadar, nu se deschid școlile, nu se deschid universitățile, se continuă învățământul la distanță, însă mediile se încheie, situația școlară se încheie. Anul școlar se va încheia cu mediile încheiate, cu situațiile încheiate, și, în acest fel, evităm riscuri majore. Gândiți-vă că nu ar fi posibil în școlile noastre să se respecte, de exemplu, distanțarea între elevi, nici dacă ar merge în mai multe ture. În concluzie, s-a renunțat la ideea redeschiderii școlilor”, a spus președintele.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.