Ministerul Sănătății a precizat, marți, într-un comunicat de presă, că pe durata stării de alertă triajul epidemiologic la intrarea în spațiile închise este obligatoriu, iar celor care refuză dezinfectarea mâinilor sua purtarea măștilor li se poate interzice accesul.

Potrivit comunicatului Ministerului Sănătății, în conformitate cu prevederile Ordinului privind instituirea obligativității purtării măștii de protecție, a triajului epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor pentru prevenirea contaminării cu virusul SARS-CoV-2 pe durata stării de alertă, triajul epidemiologic se aplică obligatoriu în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor.

„Astfel, facem precizarea că, pe perioada stării de alertă, la intrarea într-un spațiu închis, fie din cadrul unei instituții publice, complex comercial, unitate de prestare a serviciilor etc, se va măsura temperatura corporală atât personalului propriu, cât și celorlaltor categorii de persoane: vizitatori, clienți, consumatori”, se arată în comunicat.

De asemenea, în cazul în care un client are temperatura peste 37,3 grade Celsius, refuză dezinfectarea mâinilor sau purtarea măștii de protecție i se poate interzice intrarea în spațiul închis, mai precizează reprezentanții Ministerului Sănătății.

Conform acestora, la măsurarea temperaturii se va adăuga marja de eroare prevăzută în prospectul dispozitivului, iar în cazul în care temperatura depășește 37,3 grade Celsius se poate repeta procedura după o perioadă de 2-5 minute de repaus.

„În cazul spațiilor comerciale, nu se aplică obligația ca un client să fie însoțit de o persoană din sediu”, au mai arătat reprezentanții Ministerului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.