Bucureștiul și multe orașe administrate de PSD sunt în comuna primitivă și nu au nicio legătură cu conceptul de „smart cities”, a declarat, luni, premierul Ludovic Orban, în timpul dezbaterii „Smart cities days”.

„În București nu avem harta rețelelor subterane, pe unde trec rețelele de apă caldă, gaz… Ce să mai vorbim de planificarea intervențiilor subterane în modernizarea rețelelor”, a declarat Ludovic Orban.

El a mai spus că în București nu s-a făcut cadastru.

„Ce să mai vorbim de sisteme, aplicații on-line prin care să poți să identifici situația juridică a fiecărui teren. Noi nu mai avem plan urbanistic general și soluția la care a apelat PMB a fost să adopte PUZ de sector, ca și cum sectoarele ar putea să gândească global direcțiile de dezvoltare urbanistică. Din păcate, Bucureștiul și multe alte orașe administrate de PSD sunt în comuna primitivă și nu au nicio legătură cu conceptul de smart cities. Va trebui să facem pași accelerați. 27 septembrie va fi data când fiecare va putea vota pentru administratori inteligenți, pentru administratori care să aibă viziunea și capacitatea de a crește calitatea vieții”, a adăugat premierul.

Orban a mai afirmat că este nevoie de digitalizare și la nivelul administrației centrale.

„La nivelul Guvernului ne străduim să recuperăm timpul pierdut. Din păcate, aplicațiile pe marile sisteme, sănătate, muncă, ordine publică, sunt foarte obosite, îmbătrânite, nu sunt interoperabile și e clar că și himbare rapidă, în sensul digitalizări. Aadministrația centrală are nevoie de o schinbare”, a conchis el.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.