marți, decembrie 1, 2020

Turism de criză

Sosirile în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au scăzut, în august a.c. față de aceeași lună a anului trecut, cu 30,4%, iar înnoptările cu 31,8%. Din numărul total de sosiri, turiştii străini au reprezentat 2,5%, conform Institutului Naţional de Statistică.Comparativ cu luna august 2019, în luna august 2020, la punctele de frontieră, sosirile vizitatorilor străini au scăzut cu 71,2%, iar plecările în străinătate ale vizitatorilor români cu 73,0%. Sosirile înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2020 au însumat 1301,4 mii, în scădere cu 30,4% faţă de cele din luna august 2019. Din numărul total de sosiri, în luna august 2020 sosirile turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 97,5%, în timp ce turiştii străini au reprezentat 2,5%. În ceea ce priveşte sosirile turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (87,3% din total turişti străini), iar dintre aceștia 79,8% au fost din ţările aparținând Uniunii Europene. Înnoptările înregistrate în structurile de primire turistică în luna august 2020 au însumat 3446,9 mii, în scădere cu 31,8% faţă de cele din luna august 2019. Din numărul total de înnoptări, în luna august 2020 înnoptările turiştilor români în structurile de primire turistică cu funcţiuni de cazare au reprezentat 98,0%, în timp ce înnoptările turiştilor străini au
reprezentat 2,0%. În ceea ce priveşte înnoptările turiştilor străini în structurile de primire turistică, cea mai mare pondere au deţinut-o cei din Europa (87,4% din total turişti străini), iar dintre aceștia 79,7% au fost din ţările aparținând Uniunii Europene. Indici mai mari de utilizare a locurilor de cazare în luna august 2020 s-au înregistrat la hoteluri (44,6%), spații de cazare pe nave (42,4%), casuțe turistice (39,2%), vile turistice (37,6%), bungalouri (37,0%), popasuri turistice (32,9%), pensiuni agroturistice (31,8%) și campinguri (31,3%).

(sursa: Mediafax)

Stiri similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea Constanta

Constanța
cer acoperit de nori
0 ° C
0 °
0 °
88 %
6.2kmh
90 %
mar
3 °
mie
5 °
joi
11 °
vin
12 °
sâm
14 °

Ultimile stiri

După HoReCa, transportatorii falimentează pe capete

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere ajutor din partea Guvernului în cel mai scrut timp pentru a evita „falimentul în lanț”...

Eforie și Lazu, închise de COVID

Eforie și satul Lazu din Constanța au intrat în carantină zonală începând de joi seara, potrivit deciziei șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed...

Fotbalul mondial în doliu

A murit Diego Armando Maradona, cel mai probabil din cauza unui stop cardiorespirator.Vestea a apărut miercuri seară în presa argentiniană.Ziarul Clarin vorbește despre „un...

Fotbalul, în colimatorul fiscului

Federația Română de Fotbal va fi verificată de ANAF, așa cum a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Reprezentanții federației spun că își manifestă...

Vaccinul anti-COVID al rușilor, sub 10 dolari

Vaccinul rusesc Sputnik V a demonstrat o eficienţă de 91,4% după 28 de zile de la administrare și de 95% la 42 de zile...

Covid 19

Romania
110,843
Cazuri active
Updated on 1 December 2020 5:21
Romania
11,331
Morti
Updated on 1 December 2020 5:21