fbpx
vineri, februarie 26, 2021

Unul din trei copii, fară internet

Un studiu realizat de Salvați Copiii România demonstrează faptul că peste un sfert dintre copii nu au acces la educația online. La fel de grav este faptul că 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin parțial sau total resursele materiale necesare învățământului online. Studiul a fost realizat de Salvați Copiii România, alături de Federația Sindicatelor din Educație „Spiru Haret”, Consiliul Național al Elevilor și Federația Națională a Asociațiilor de Părinți – Învățământ Preuniversitar. Specialiștii au dorit să avertizeze asupra consecințelor dramatice și pe termen lung ale îngrădirii accesului la educație pentru copiii vulnerabili. „Criza socială îi afectează mult mai grav pe cei vulnerabili, iar pentru copii, îngrădirea accesului la educație are consecințe greu, dacă nu imposibil, de corectat ulterior. Neparticiparea școlară nu e o opțiune în nicio societate, din contră, educația trebuie protejată în acest context atât de dificil”, a avertizat Gabriela Alexandrescu, președintele executiv al Salvați Copiii România. Datele provizorii extrase din statisticile INS arată că, la începutul acestui an calendaristic, peste 275.000 de copii cu vârsta învățământului obligatoriu (7-17 ani) nu mergeau la școală. De asemenea, 28% dintre copii și 43% dintre cadrele didactice nu dețin toate resursele materiale necesare învățământului online. Deficitul pentru educația online este cu 10% mai ridicat în mediul rural decât în mediul urban și cu peste 10% mai mare în cazul învățământului primar și preșcolar decât în al celui liceal, arată datele anchetelor sociologice realizate de Salvați Copiii România. La nivel național au fost cuprinse în studiu 915 unități școlare din învățământul preuniversitar, din 40 de județe.

(sursa: Mediafax)

Stiri similare

Vremea Constanta

Constanța
cer senin
7.9 ° C
8 °
7.8 °
87 %
3.1kmh
0 %
vin
10 °
sâm
12 °
Dum
8 °
lun
5 °
mar
8 °