marți, noiembrie 24, 2020

Nici americanii nu au făcut mulți purici în medierea războiului din Nagorno-Karabah

Armenia şi Azerbaidjanul s-au acuzat reciproc, luni, de încălcarea noului acord de încetare a confruntărilor militare în Nagorno-Karabah, mediat de Statele Unite, informează agenţia de presă Reuters. Preşedintele Azerbaidjanului, Ilham Aliev, a declarat luni că vrea să rezolve conflictul prin “mijloace politice şi militare”, cerând încă o dată ca forţele armene să se retragă din Nagorno-Karabah. Premierul Armeniei, Nikol Pachinyan, a declarat că forţele armene “continuă să respecte armistiţiul”. Al treilea acord de încetare a confruntărilor militare a intrat în vigoare luni dimineaţă, după negocierile pe care secretarul de Stat american, Mike Pompeo, le-a purtat cu miniştrii de Externe din Armenia şi Azerbaidjan. Însă, după câteva minute, Ministerul azer al Apărării a acuzat armata armeană de atacarea unor sate în regiunile Terter şi Lachin. În schimb, autorităţile din Nagorno-Karabah susţin că atacurile au fost lansate de armata azeră. Acesta este al treilea acord de încetare a confruntărilor militare în Nagorno-Karabah. Primele două, mediate de Rusia, au fost încălcate. Potrivit bilanţului preliminar, aproximativ 800 de persoane, inclusiv 100 de civili, au fost ucise în confruntările militare din ultimele patru săptămâni. Regiunea Nagorno-Karabah, o enclavă a etnicilor armeni, s-a desprins de Azerbaidjan în anii 1990, într-un conflict soldat cu circa 30.000 de morţi.

(sursa: Mediafax)

Stiri similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea Constanta

Constanța
cer senin
1 ° C
1.1 °
1 °
73 %
2.6kmh
0 %
mar
9 °
mie
9 °
joi
11 °
vin
13 °
sâm
8 °

Ultimile stiri

De vineri, în carantină

Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a decis carantinarea municipiului Constanța pentru o perioadă de 14 zile. Joi prefectul județului Constanța, Silviu-Iulian COȘA, a...

Lupta cu coronavirusul

Încă 24 de unități medicale din țară intră în lupta cu noul coronavirus, a anunțat, miercuri seara, în ședința de Guvern, ministrul Sănătății, Nelu...

Franta, record la COVID

Franţa a devenit primul stat din Europa care a depăşit pragul nedorit de două milioane de cazuri de COVID-19. Cu 2.036.755 de infecţii confirmate...

Bani pentru cultura

Un proiect de schemă de ajutor de stat pentru sprijinul sectorului cultural, unde au fost sistate activitățile, a fost realizat de Ministerul Culturii. Ministerul Culturii...

Motanul are cuvântul

„Toți iubitorii de animale, și nu numai ei, vor citi această carte cu recunoștință pentru memorabila surprindere a unor emoții care ne înnobilează ca...

Covid 19

Romania
115,831
Cazuri active
Updated on 24 November 2020 0:05
Romania
10,177
Morti
Updated on 24 November 2020 0:05