duminică, noiembrie 29, 2020

Val de șomeri în turism

De la începutul pandemiei de coronavirus industria ospitalității a fost puternic lovită. De atunci au trecut mai bine de 9 luni, iar în România, în afară de măsurile generale de care a beneficiat întreaga economie, până în acest moment nicio acțiune specifică de ajutor nu a fost implementată, reclamă Alianța pentru Turism. ”Valul doi al pandemiei a dat și ultima lovitură industriei: restaurantele au fost închise, evenimentele interzise, mobilitatea redusă la aproape zero. Agențiile de turism au reînceput auto-demolarea propriei activități din ultimele luni, în măsura în care turiștii stornează din nou rezervările recente. În acest sens industria ospitalității trage un nou și ultim semnal de alarmă către autoritățile din România: dacă nu veniți acum cu un plan CONSISTENT de despăgubiri (similar multor alte state din Europa), veți fi răspunzători de punerea pe butuci a unei întregi industrii și pierderii a până la 400 000 de locuri de muncă. Această industrie nu are nevoie nici de promisiuni și nici de ajutoare care vin anul viitor. Are nevoie de bani ACUM!”, a precizat Dumitru Luca, președintele asociației.

Potrivit acestuia, antreprenorii nu mai pot supraviețui cu amânări de rate sau impozite, care îi vor omorî oricum cu întârziere, ei au nevoie de cash pentru a putea plăti datorii curente în contextul a zero venituri. Iar angajații lor nu pot supraviețui cu șomaj tehnic sau program redus cu doar 50%, atâta timp cât activitatea lor este între 0-20%. ”Poate ca o industrie cu 5,7% din PIB nu impresionează pe nimeni până la lacrimi dar destinul a zeci de mii de antreprenori și sute de mii de angajați ar trebui să determine autoritățile să facă ceva. Au avut timp de pregătire 9 luni, e cazul sa livreze IMEDIAT. Industria a evitat proteste de strada pentru că a dorit sa arate maximă responsabilitate în timp de pandemie și să nu contribuie sub nicio formă la adâncirea problemei medicale. Cu toate acestea, în pragul disperării, atunci când decesul este iminent și cauza nu mai joacă niciun rol, pregătirile pentru un protest de amploare sunt în toi”, a mai adăugat președintele Alianței pentru Turism.

Stiri similare

Comentarii

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Vremea Constanta

Constanța
ceață
-2 ° C
-2 °
-2 °
100 %
3.1kmh
90 %
Dum
9 °
lun
9 °
mar
4 °
mie
6 °
joi
9 °

Ultimile stiri

După HoReCa, transportatorii falimentează pe capete

Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (COTAR) cere ajutor din partea Guvernului în cel mai scrut timp pentru a evita „falimentul în lanț”...

Eforie și Lazu, închise de COVID

Eforie și satul Lazu din Constanța au intrat în carantină zonală începând de joi seara, potrivit deciziei șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, Raed...

Fotbalul mondial în doliu

A murit Diego Armando Maradona, cel mai probabil din cauza unui stop cardiorespirator.Vestea a apărut miercuri seară în presa argentiniană.Ziarul Clarin vorbește despre „un...

Fotbalul, în colimatorul fiscului

Federația Română de Fotbal va fi verificată de ANAF, așa cum a anunțat ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu. Reprezentanții federației spun că își manifestă...

Vaccinul anti-COVID al rușilor, sub 10 dolari

Vaccinul rusesc Sputnik V a demonstrat o eficienţă de 91,4% după 28 de zile de la administrare și de 95% la 42 de zile...

Covid 19

Romania
119,173
Cazuri active
Updated on 29 November 2020 9:31
Romania
11,045
Morti
Updated on 29 November 2020 9:31