fbpx
sâmbătă, februarie 27, 2021

Mazăre, achitat în dosarul terenurilor din Mamaia

Fostul primar Radu Mazăre a fost achitat, luni, de Curtea de Apel Constanța, în dosarul în care, pe fond, fusese condamnat la 6 ani și 6 luni pentru înstrăinarea unor terenuri din staţiunea Mamaia la preţuri subevaluate. Decizia este definitivă. Magistrații Curții de Apel Constanța au decis să îl achite pe fostul primar Radu Mazăre, acuzat de mai multe fapte de abuz în serviciu, pentru care, în luna mai 208, Tribunalul Constanța decisese condamnarea sa la închisoare. Pedeapsa contopită era de 6 ani și 6 luni de închisoare. În acelaşi dosar, Sorina-Gina Hortolomei-Moscu, reprezentatul, la data faptelor, al SC Mehmetoglu SRL, SC Bulevard SA şi SC Millenium Global Development SA, a fost și ea achitată. Pe fond, Hortolomei-Moscu fusese condamnată la 2 ani şi 11 luni de închisoare cu suspendare. Deciziile Curții de Apel Constanța sunt definitive. De asemenea, instanța a respins acțiunea civilă formulată de partea civilă Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Constanţa ca nefondată. Totodată, a fost ridicată măsura sechestrului asigurător aplicat asupra bunurilor inculpaților. Potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Constanţa, la data de 12 octombrie 2004, Radu Mazăre, în calitate de primar al municipiului Constanţa, şi-a îndeplinit în mod defectuos atribuţiile de serviciu legate de corecta gestionare şi administrare a patrimoniului oraşului, cu ocazia vânzării, la un preţ derizoriu de 23,56 euro/metrul pătrat, a unui teren în suprafaţă de 15.465,91 metri pătraţi, situat în staţiunea Mamaia. Conform procurorilor, prin aceasta el a provocat Primăriei Constanţa o pagubă de 1.104.884,16 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului.

La data de 28 februarie 2007, primarul Constanţei şi-ar fi îndeplinit din nou în mod defectuos atribuţiile de serviciu vânzând, la un preţ modest, alte două terenuri aparţinând Primăriei Constanţa, unul în suprafaţă de 11.890 metri pătraţi, iar celălalt de 502,81 de metir pătraţi, „faptă prin care a fost provocată municipiului Constanţa o pagubă de 2.971.420 euro şi totodată au fost obţinute foloase necuvenite cumpărătorului bunului”, au arătat procurorii în rechizitoriu. Concret, Radu Mazăre ar fi stabilit cu intenţie o valoare diminuată faţă de valoarea comercială reală pentru o suprafaţă de 11.890 metri pătraţi de teren, situată în intravilanul municipiului Constanţa, în staţiunea Mamaia, aparţinând domeniului privat al municipiului Constanţa, în cadrul unei acţiuni de vânzare a acestuia. Terenul respectiv a fost cumpărat de SC Mehmetoglu SRL, reprezentată legal de Sorina Gina Hortolomei-Moscu, inculpată şi ea în acelaşi dosar. La data de 31 mai 2007, Sorina Gina Hortolomei-Moscu şi SC Mehmetoglu SRL ar fi dobândit, prin cumpărare, de la RAEDPP Constanţa, un alt teren, în suprafaţă de 502,81 metri pătraţi, cunoscând că preţul atribuit era cu mult diminuat faţă de valoarea comercială reală. Terenul respectiv a fost ulterior transferat societăţilor comerciale SC Bulevard SA (la data de 31.10.2007) şi SC Millenium Global Development SA (la data de 16.12.2010), reprezentante tot de Hortolomei-Moscu. Tranzacţiile respective s-au făcut prin creşterea succesivă a preţului, astfel încât SC Millenium Global Development SA a dobândit terenurile respective la o valoare aproximativ egală cu cea de piaţă, fiind disimulată provenienţa ilicită a acestora.

(sursa: Mediafax)

Stiri similare

Vremea Constanta

Constanța
câțiva nori
13.4 ° C
14 °
12.8 °
62 %
8.2kmh
20 %
sâm
12 °
Dum
7 °
lun
5 °
mar
8 °
mie
11 °