fbpx
marți, aprilie 27, 2021

Bani în plus pentru profesori

Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a anunțat că ordonanța privind plata orelor remediale a fost prezentată în ședința de miercuri a Guvernului. Plata va fi motivantă, fiind echivalentă cu salarizarea medicilor, a precizat ministrul. Ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, a spus că miercuri în ședința de Guvern a fost dezbătut proiectul privind plata orelor remediale. Va fi un tarif de 100 de lei pe oră, echivalent cu cel al medicilor, a mai spus Cîmpeanu. „De aceea am încercat să fie un tarif motivant, echivalent cu salarizarea medicilor pe oră, la 100 de lei pe oră tarif brut. Avem nevoie de implicarea acestor cadre didactice la orice disciplină. Pachetul mediu săptămânal este de cinci ore, dar cadrele didactice vor decide dacă au nevoie doar de două sau doar trei ore pe săptămână, vreme de 16 sau 12 săptămâni sau 8 săptămâni. Toate aceste lucruri nu pot fi altfel decât la latitudinea cadrelor didactice care identifică punctual care au fost pierderile. Grupele luate în calcul nu sunt de 30, ci sunt de 10, în acest program care face obiectul unei Ordonanțe de Urgențe, pe care am prezentat-o astăzi în ședința de Guvern, în primă lectură”, a declarat, la Digi 24, ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu. Decizia privind numărul orelor remediale va fi luată în cadrul școlii. „Pentru că diferențele sunt foarte mari de la o zonă la alta, de la o școală la alta, de la un elev la altul, de la un profesor la altul, decizia aceasta trebuie lăsată cât mai aproape de tandemul elev-profesor. Nu poate ști nici inspectorul general și nici ministrul cât a asimilat sau cât a pierdut un elev. În Consiliul de Administrație al școlii, împreună cu profesorii și conducerea școlii, trebuie luată această decizie”, a mai spus Cîmpeanu. Banii obținuți în urma orelor remediale vor fi alocați școlilor. Ca să nu apară abuzuri, modul de raportare și de organizare a orelor va fi verificat. „Școala va primi o sumă globală pe care o va gestiona și o va distribui acolo unde este nevoie. (…) În funcție de numărul de elevi care au raportat deja dinainte să se știe de existența acestui program, că au avut dificultăți cu privire la procesul de învățare/predare online. Pentru că că dacă am fi cerut această raportare după ce am anunțat că vor fi plătite vă puteți imagina că rezultatul ar fi putut să fie diferit. Vom încerca să avem un sistem de verificare a faptului că aceste ore remediale se desfășoară cu adevărat și nu sunt raportate doar pe hârtie. Sigur că ar fi poate trist ceea ce spun, poate în acest sistem să avem și sancțiuni pentru raportări care diferă de realitate”, a încheiat ministrul Cîmpeanu.

(sursa: Mediafax)

Stiri similare

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Vremea Constanta

Constanța
ploaie ușoară
16 ° C
16 °
16 °
59 %
6.7kmh
40 %
mar
16 °
mie
11 °
joi
13 °
vin
17 °
sâm
16 °
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img