fbpx
miercuri, martie 3, 2021

Peste 100 de mineri continuă protestele

Peste 100 de mineri de la exploatarea de huilă Lupeni, din Valea Jiului, continuau, joi dimineaţa, protestul prin care au refuzat să iasă din subteran, nemulţumiţi de întârzierea de aproape 10 zile cu care ar urma să-şi primească salariile, a declarat preşedintele executiv al Sindicatului „Muntele”, Alin Sîn. Potrivit acestuia, la mina Lupeni s-au deplasat administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, şi directorul general Samuel Dioane pentru a-i convinge pe mineri să renunţe la protestul din subteran, conform Agerpres. Salariile minerilor din Valea Jiului ar fi trebuit achitate în data de 15 a lunii, însă conducerea CEH a anunţat că acestea vor fi plătite până în data de 26 februarie. Administratorul special al Complexului Energetic Hunedoara, Cristian Roşu, a declarat, miercuri seara, că întârzierea salariilor ar fi cauzată de faptul că veniturile societăţii s-au redus cu 7 milioane de lei/lună de la 1 ianuarie, deoarece nu mai beneficiază de sumele de bani provenite din asigurarea serviciilor de sistem şi de ajutorul de stat pentru Mina Lonea.

Stiri similare

Vremea Constanta

Constanța
cer senin
2.1 ° C
2.2 °
2 °
100 %
4.6kmh
0 %
mie
5 °
joi
11 °
vin
14 °
sâm
6 °
Dum
5 °