fbpx
vineri, aprilie 9, 2021

Grecia își redeschide granițele pentru turiștii vaccinați

Persoanele vaccinate împotriva COVID-19, cele care au un test negativ sau au dobândit anticorpi în urma unei infecţii cu noul coronavirus vor putea vizita Grecia în această vară, a declarat marţi ministrul grec al turismului, Harry Theocharis, potrivit Reuters. ”Grecia este pregătită cu un protocol (sanitar) complet pentru vara 2021” şi intenţionează să-şi deschidă la jumătatea lunii mai sezonul turistic de vară, a spus oficialul grec, într-un mesaj transmis de la Atena pentru Târgul de Turism de la Berlin (ITB Berlin). ”Turiştii sunt bineveniţi dacă înaintea călătoriei au fost vaccinaţi, ori au anticorpi, ori au fost testaţi negativ” pentru COVID-19, a precizat ministrul grec. Totuşi, turiştii vor fi supuşi unor teste aleatorii, a adăugat Harry Theocharis. El a mai menţionat că, odată ce se va încheia vaccinarea persoanelor vulnerabile, în Grecia angajaţii din sectorul ospitalităţii vor avea prioritate la vaccinarea anti-COVID-19 şi în plus în rândul acestora vor fi efectuate testări frecvente. Comisia Europeană a anunţat că va prezenta pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei în Uniunea Europeană, care va include şi o propunere privind ”paşapoartele verzi digitale”.

Stiri similare

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Vremea Constanta

Constanța
cer senin
2.9 ° C
3 °
2.8 °
70 %
2.6kmh
0 %
vin
5 °
sâm
9 °
Dum
11 °
lun
13 °
mar
12 °
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img