fbpx
vineri, aprilie 9, 2021

Dacă e verde, este Năvodari

De ani buni litoralul este asaltat de betoane. Pentru mulți primari banul este mai important decât sănătatea contribuabililor. Din fericire există și excepții în acest sens, e drept puține, dar poate tocmai de aceea se cuvine să le luăm în seamă, poate cine știe, le va veni mintea la cap și edililor care visează numai conturi pline în bancă în detrimentul șpațiilor verzi și a aerului curat. Cum a fost posibil ca, în numai câțiva ani, dintr- un oraș industrial și poluat, Năvodariul să ajungă o oază verde, ne explică chiar Primarul Florin Chelaru. ‘’Unul dintre obiectivele mele pentru următorii patru ani este să aduc instituția Primăriei cât mai aproape de cetățeni și nevoile lor. Este important ca năvodărenii să simtă și să vadă că funcționarii publici, în frunte cu primarul ales, sunt în slujba lor. În același timp, deoarece ne dorim un Năvodari cât mai verde, le-am cerut colegilor să vină cu soluții pentru sistematizarea cât mai multor spații verzi din oraș cu sistem de irigații. Orașul Năvodari va deveni cea mai verde localitate din Dobrogea, cu cea mai mare suprafață de spațiu verde per cap de locuitor (10,8 mp/locuitor), a declarat primarul orașului Năvodari, Florin Chelaru.

Concret autoritatea locală a elaborat trei proiecte de amenajare a tot atâtea parcuri de mari dimensiuni în localitate, finanțate din fonduri structurale. Cele trei parcuri se întind pe o suprafață de aproximativ 5 hectare. Proiectul denumit „Îmbunătățirea mediului urban prin amenajarea de parcuri, scuaruri publice și spații verzi în orașul Năvodari”, în valoare de 21 milioane lei, este finanțat din fonduri europene și prevede: Amenajarea de noi spații verzi va fi făcută în zona străzii Midiei, în zona Pieței de Pește-Faleză/Front Canal și cel de-al treilea în zona La Gratare. 90% din suprafața terenului va fi ocupată de spații verzi amenajate estetic, iar pe 10% se vor monta mobilier urban de tip băncuțe, coșuri de gunoi și se vor amenaja ochiuri de apă, pergole decorative ș.a. Pentru copii sunt prevăzute locuri/complexe de joacă, leagăne și balansoare, parcurile nou amenajate urmând să devină spații optime pentru petrecerea timpului liber. Vor fi plantate foioase, conifere și arbuști decorativi, iar spațiile verzi vor fi prevăzute cu rulouri de gazon și flori. Se vor realiza ochiuri de apă și se va amenaja un lac artificial de dimensiuni reduse, parcurile urmând să fie prevăzute cu stâlpi de iluminat cu panouri fotovoltaice. Aleile pietonale vor fi finisate cu piatră naturală (granit).

Stiri similare

spot_img
spot_img
spot_img
spot_img

Vremea Constanta

Constanța
cer senin
2.9 ° C
3 °
2.8 °
70 %
2.6kmh
0 %
vin
5 °
sâm
9 °
Dum
11 °
lun
13 °
mar
12 °
spot_img
spot_img
spot_img
spot_img