G7 va „elimina treptat” dependența energetică de Rusia și va „intensifica” campania împotriva elitelor rusești.
Liderii G7 s-au întâlnit duminică online pentru a comemora sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial.
Într-o declarație comună, aceștia au declarat: „77 de ani mai târziu, președintele Putin… a ales să invadeze Ucraina într-un război de agresiune neprovocat. Acțiunile sale aduc rușine Rusiei și sacrificiilor istorice ale poporului său”.
Liderii, cărora li s-a alăturat președintele ucrainean Volodimir Zelenski, s-au angajat să „elimine treptat” dependența de energia rusă, inclusiv importurile de petrol, anunță Sky News.
Ei s-au angajat să consolideze izolarea economică a Rusiei și să intensifice campania împotriva elitelor rusești care îl susțin pe președintele Vladimir Putin.
Între timp, Statele Unite au dezvăluit sancțiuni împotriva directorilor Băncii Gazprom și a trei posturi de televiziune rusești.
Măsurile luate împotriva directorilor Gazprom au fost primele care au implicat gigantul exportator de gaz rusesc, în condițiile în care Statele Unite și aliații săi au evitat să ia măsuri care ar putea duce la întreruperea livrărilor de gaz către Europa, principalul client al Rusiei.
Printre directorii Gazprom sancționați se numără Alexy Miller și Andrey Akimov, potrivit unui comunicat al Departamentului Trezoreriei SUA.
„Nu înghețăm activele Gazprom și nu interzicem nicio tranzacție cu Gazprom”, le-a declarat reporterilor un înalt oficial al administrației Biden: „Ceea ce semnalăm este că Gazprom nu este un refugiu sigur și, prin urmare, sancționăm unii dintre directorii lor de afaceri de top … pentru a crea un efect de intimidare”.
(sursa: Mediafax)