”Nu pot fi numiți ca ofițer sau agent de poliție judiciară, lucrători, chiar acoperiți, ai serviciilor de informații, lucrători sau colaboratori ai acestora”, prevede amendamentul depus de Șerban Nicolae la articolul 66^1 al Legii de organizare judiciară.

Acesta a depus un amendament la Legea 304/2004 privind organizarea judiciară prin care ofițerilor sau agenților de poliție judiciară le este interzis să fie colaboratori sau angajați, sub acoperire sau nu, ai serviciilor secrete.

La articolul 31, Șerban Nicolae propune ca, pe viitor, contestațiile la măsurile preventive (reținere, arest preventiv, arest la domiciliu, control judiciar) să nu mai fie soluționate de un singur judecător. ”Pentru contestaţiile împotriva hotărârilor pronunţate de judecătorii de drepturi şi libertăţi şi judecătorii de cameră preliminară de la curţile de apel, completul de judecată este format din 2 judecători”, se arată în amendamentul senatorului PSD.

În ce privește crearea unui parchet special pentru cercetarea infracțiunilor săvârșite de magistrați, Șerban Nicolae propune ca cei maxim 20 de procurori care vor activa în cadrul aceste structuri să aibă o vechime ca procuror de cel puțin 18 ani.

”Pentru a fi numiţi în cadrul Direcției pentru investigarea infracțiunilor săvârșite în legătură cu justiția, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o vechime de cel puţin 18 ani în funcţia de procuror, cel puțin gradul de parchet de pe lângă curte de apel și o vechime de patru ani în acest grad, o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproşabilă şi să fi fost declaraţi admişi în urma concursului organizat de Plenul Consiliul Superior al Magistraturii în acest scop”, se arată în amendamentul propus.

Sursa: Mediafax

SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.