Gheorghe Dincă, bărbatul care a mărturisit că le-a omorât pe Luiza și Alexandra, în Caracal, ar putea fi eliberat, este de părere avocatul familiei Melencu, Tonel Pop, care acuză faptul că nu există probe în dosarul „Caracal”.

„Pot să îl achite la un moment dat, ceea ce este mult mai grav”, a spus Tonel Pop, la sediul DIICOT, unde s-a prezentat, luni, împreună cu ceilalți avocați pentru a studia dosarul. Acesta a făcut referire la faptul că o persoană nu poate sta mai mult de șase luni în arest preventiv, iar Gheorghe Dincă se află sub această măsură din luna august.

Acesta acuză că în dosarul „Caracal” nu sunt probe.

„Eu sunt curios să studiez anumite volume sau anumite documente despre care eu știu că există, dar de multe ori nu sunt acolo, în acele dosare, pur și simplu dosarele nu toate sunt legate, sper ca de această dată procurorul șef DIICOT, doamna Hosu să fi dat dispoziție ca procedura legală să fie și respectată, toate actele să fie îndosariate, să fie legate, opisate și noi să putem să le studiem”, a mai spus Tonel Pop.

Întrebat când a fost audiat ultima dată Gheorghe Dincă, Tonel Pop a spus că nu s-a finalizat audierea în cazul dispariției Luizei.

„Ultima dată s-a întrerupt audierea fiind audiat despre Luiza, urmând să finalizeze despre Luiza și continuând, ar fi trebuit audierea lui pentru povestea cu Alexandra. Spun poveste, pentru că e o poveste. (…) Mi s-a promis că doamna în roșu va fi audiată (…). E v-ați ascunselea, nu are nicio legătură cu procedura”, a mai spus spus Tonel Pop.

Potrivit acestuia, filmarea în care apare Luiza și femeia în roșu ar fi fost făcută cu trei camere de luat vederi, însă imaginile luate de două dintre camere nu mai există.

„Există o situație foarte importantă, când e doamna în roșu și Luiza. Au fost făcute cu o cameră de luat vederi, dar unde era acea cameră, ea era însoțită de alte două camere. Erau trei camere de luat vederi în spic. Camera care a luat-o pe Luiza era în margine și mătura ca arie partea dreaptă. Mai era una în mijloc, care ar fi dat exact de unde a luat fetele (Dincă – n.r.). Și mai era una în stânga. Cu alte cuvinte, aceste camere de luat vederi măturau absolut toată zona și noi vedem doar ce a filmat o cameră. Ce au făcut cu imaginile de la celelalte camere. Au spus că nu știu, că o să facă o adresă să vadă Poliția de acolo dacă le-au ridicat”, a mai spus Pop.

Luiza Melencu a dispărut în luna aprilie, după ce s-a urcat într-o mașină de ocazie.

În acest caz, Gheorghe Dincă, în prezent arestat preventiv, a spus că atât pe Luiza Melencu, cât și pe Alexandra Măceșanu, le-a ucis.

VIATenews
SURSĂMediafax
SHARE

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.