Bărbatul din județul Bistrița-Năsăud, care a amenințat miercuri că are o bombă în bagaj, imediat după îmbarcarea în avionul Cluj-Londra, este urmărit penal, iar pentru fapta sa riscă închisoare maximă de 10 ani.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj a înregistrat imediat după incident dosarul penal și a început urmărirea penală a bărbatului care a amenințat că deține o bombă.

”S-a dispus începerea urmăririi penale, numitul M.A. (pasager în cursa Cluj-Londra) are calitatea de suspect şi este cercetat pentru comiterea infracţiunii de „comunicare de informaţii false, care pune în pericol siguranţa zborului”. Pedeapsa prevăzută de lege pentru această infracţiune este închisoarea de la 3 la 10 ani şi interzicerea unor drepturi”,se arată într-un comunicat transmis de Parchetul Curții de Apel.

Zborul cu destinaţia Londra Lutton care ar fi trebuit să decoleze miercuri dimineaţa la ora 5.55 de pe Aeroportul din Cluj a plecat cu aproape 3 ore întârziere, după ce un călător a spus că are o bombă în bagajul de cabină, iar oamenii legii au verificat aeronava

După verificări, oamenii legii au stabilit că alarma a fost falsă.

Vezi: Alertă pe Aeroportul din Cluj: Un pasager al zborului spre Londra a spus că are o bombă în bagaj

VIATenews
SURSĂMEDIAFAX
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.