Formaţia Bayern Munchen a anunţat, marţi, pe site-ul oficial, că l-a împrumutat pe mijlocaşul columbian James Rodriguez de la Real Madrid, pentru următoarele două sezoane, cu opţiunea de a îl transfera definitiv.

James Rodriguez va semna contractul cu Bayern Munchen după ce va îndeplini formalităţile medicale, notează site-ul grupării germane. Internaţionalul columbian va face parte din lotul echipei pentru stagiul de pregătire din China şi Singapore.

“Suntem încântaţi că am reuşit să finalizăm acest transfer. Aducerea lui James Rodriguez a fost cea mai mare dorinţă a antrenorului nostru Carlo Ancelotti, după perioada de succes pe care cei doi au petrecut-o împreună la Madrid”, a declarat președintele clubului Bayern Munchen, Karl-Heinz Rummenigge.

Mijlocaşul în vârstă de 25 de ani a fost golgheterul Campionatului Mondial din 2014, cu şase goluri, performanţă care i-a adus transferul de la AS Monaco la Real Madrid, pentru 75 de milioane de euro. În ultimii trei ani, a cucerit în două rânduri Liga Campionilor, Supercupa Europei şi Campionatul Mondial al Cluburilor, precum şi un titlu în La Liga.

În total, James a jucat în 111 meciuri pentru Real Madrid şi a reuşit 36 de goluri şi 41 de pase decisive.

VIATenews
SURSĂMEDIAFAX
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.