În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 7.919. Dintre aceștia, la ATI sunt internați 464 pacienți, anunță, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică (GCS).

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 1.295.222 de teste. Dintre acestea 24.108 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 15.956 în baza definiției de caz și a protocolului medical, iar 8.152 la cerere. De asemenea, de la ultima informare făcută de GCS, respectiv de marți, au fost raportate și rezultatele a 2.215 teste prelucrate anterior ultimelor 24 de ore și transmise până miercuri.

Pe teritoriul României, 5.568 de persoane confirmate cu infecție cu noul coronavirus sunt în izolare la domiciliu, iar 4.736 de persoane se află în izolare instituționalizată. De asemenea, 18.710 persoane se află în carantină la domiciliu, iar în carantină instituționalizată se află 174 de persoane.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 962 de apeluri la numărul unic de urgență 112 și 777 la linia TELVERDE (0800 800 358), deschisă special pentru informarea cetățenilor.

Ca urmare a încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore 834 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 167.970 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, ieri, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Reamintim cetățenilor că Ministerul Afacerilor Interne a operaționalizat, începând cu data de 4 iulie, o linie TELVERDE (0800800165) la care pot fi sesizate încălcări ale normelor de protecție sanitară.

Apelurile sunt preluate de un dispecerat, în sistem integrat, și repartizate structurilor teritoriale pentru verificarea aspectelor sesizate.

VIAtenews
SURSĂmediafax
SHARE

LĂSAȚI UN MESAJ

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.